Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
În pomul vieţii poeţii sunt vâscul!
Poeţii sunt fiinţe ciudate în realitatea înconjurãtoare. Faptul acesta se relevã în acele locuri unde copacii îşi împart cerului sãmânţa ca pe nişte spiriduşi stea. Soarele rãsare dintre frunze ca o metaforã a sfârşirii nesfârşite iar furnicile învaţã cãrarea spre pãmânt cu fiecare încercare de a apropia universul. Privesc buzele care rostesc minunea vieţii ca pe o joacã de-a v-aţi ascunselea, apoi strivesc nedumerirea albului pe aripi de fluture în desãvârşirea culorilor prin atingere. Între douã lacrimi este loc de fericire. Niciodatã între douã fericiri nu gãsesc loc unei lacrimi. Priveam o mânã, care ştie zborul din altã existenţã, cum desparte,cu graţie, aerul în poezie. Un balet al simţurilor pe un lac lebãdã, între douã margini de nemãrginire, prãpãstii ale trupului dintre lumile trãite şi lumile visate, cãrarea prin care luna coboarã la fereastra inimii, în valuri, un delfin susţine toatã feeria. O ramurã amputatã de vânt învaţã un alt fel de plutire. Deschid o fantã prin care mã inundã lumina. Şi mã las sufocat cu realitatea pescãruşului care cautã oceanul din orice baltã. Cu aceiaşi convingere. Cu acelaşi ţipãt de viaţã.
Poeţii locuiesc în oameni. Nu pot exista pe pãmânt altfel. Sunt un fel de boalã. Un fel de paraziţi. Un fel de viruşi. Nici nu ştiu cum sã descriu acest sentiment ciudat. Seamãnã într-un fel cu iubirea. De fapt ei nu existã fãrã iubire. Iubirea este vinovatã de acest inconvenient uman. Sau poate tocmai aceastã, sã-i zicem anomalie, este vinovatã de fiecare nouã naştere a fiecãrei noi lumi. De primãvarã. De varã. De toamnã. De infinit şi de orice nimic. Oricât ar fi de nimic.
