M-am gândit deseori cum oamenii pot reduce existenţa la biblica pereche din rai. Chiar m-am gândit aşa de des la acest aspect încât uneori mã bãnuiesc de o anume credulitate inocentã. Şi mie mi-ar conveni o rezolvare aşa bucolicã a întrebãrilor despre existenţã. Nu neg existenţa divinitãţii. Nu am nici acest drept şi nici nu mi-ar face bine sã cad în patima ateismului. Cred însã cã ceea ce noi numim generic prin cuvântul "dumnezeu"nu e nici pe departe aşa cum mintea mea ar putea sã-l creioneze. E aproape imposibil de delimitat. E ca şi când am un punct la îndemânã sã demonstrez infinitul. Mã pot juca cu teoriile, pot chiar sã aberez, poate sã-mi vindec setea cu un strop de rouã cules de pe o petalã de floare albã de cactus, chiar aş diseca oceanul în cãutarea primei molecule de apã în speranţa cã voi demonstra cu certitudine unitatea dar niciodatã nu voi putea înţelege muntele din postura mea de fir de nisip. Mi-ar fi aşa bine sã cred şi din aceastã posturã sã-mi accept cu o anume seninãtate destinul de om. Ar fi aşa linişte şi împãcare însã eu nu pot sã nu caut pasãrea mãiastrã în coteţul gãinilor. Ştiu cã sunã neortodox ceea ce gândesc eu. Dar cum aş putea sã accept dogmele religioase ca pe adevãruri când nici cei care le slujesc nu au credinţã. Când vãd nedreptatea şi lipsa de reacţie la pioşenia mirenilor cum sã cred fariseilor cã ne aratã calea. Nici ei nu o ştiu altfel nu ar rãtãci în felul acesta uman. Sunt aşa puţini nebunii care pot vedea o anumitã luminã a înţelegerii şi cu atât mai puţini cei dispuşi sã o accepte.
Vã asigur cã dumnezeu nu este cum noi am îndrãzni sã-l cioplim. Nici o zidire şi nici o jertfã nu poate aduce bunãvoinţa divinã. Dumnezeu este ceva asemãnãtor ADN-ului, este un arhitect desãvârşit şi tot ce existã are la rãdãcinã informaţia aceasta ; dumnezeu nu este o fiinţã, nu este nici începutul nici sfârşitul. E o formã,o cãrãmidã, o secundã, un infinit...este atât cât inima mea poate sã simtã la un alt nivel. Nu pot sã descriu ceea ce simt referitor la acest mod de a-l percepe pe dumnezeu...pot însã sã vã sugerez sã nu bagatelizaţi în niciun fel trãirea spiritualã. Cu cât sufletul vostru va fi mai pregãtit sã primeascã o nouã cheie spre o altã devenire cu atât evoluţia spiritului va fi mai liniarã. O parte din mine ştie într-un fel ilogic cã ceea ce scriu acum nu e doar un moft de scriitor. Într-o zi, care pare a fi din ce în ce mai aproape, la nivelul speciei umane se va produce o schimbare radicalã. Vã asigur cã banii şi valorile materiale vor fi inutile. Singura bogãţie care va conta va fi cea spiritualã.
Acum vã asigur cã şi mie mi-ar fi mai uşor sã accept ordinea actualã. Nu am nicio dovadã şi nu pot aduce niciun argument în favoarea celor pe care mã strãduiesc sã le supun spre înţelegere. Nu am nici mintea şi poate nici inima pregãtite sã accepte chemarea spre o altã dimensiune. Dar mã strãduiesc sã-mi deschid sufletul.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Neţinând cont de îndemnul bisericii:"Crede şi nu cerceta", eu mã întreb:
Dacã Dumnezeu ne-a creat pe noi, cine l-a creat pe Dumnezeu?
Dumnezeu are şi el un Dumnezeu? Şi dacã da, de ce nu ni s-a spus cã ne închinãm unui subaltern?
