Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
nu ştiu de ce caut munţii de suflet
Poate pentru cã în inima mea ar fi mai linişte. De fiecare datã când îi privesc am sentimentul cã au suflet şi-mi vorbesc. Le pot asculta pãdurile. Poienile sunt şoapte cu gust de fragi. Tãcerea linã dintre douã vârfuri, ţipãtul prelung cãutãtor de ecou din fiecare prãpastie, muzica izvoarelor, concertul dimineţilor înaripate, şuieratul insiduos al vântului, patima cãprioarei şi fiorosul urlet al lupilor, rãcoarea cetinei şi nedescifrata cântare a fluturilor, floarea de colţ şi capra neagrã dincolo de orice mister, toate aceste semne de viaţã îmi aduc munţii aproape. Sunt aşa mic când le sãrut poalele şi devin uriaş când le netezesc cerul din plete. Voinicul pãmântului. Cãpitanul zorilor de zi. Sunt o parte din sufletul pãmântului şi o micã fãrâmã de cer în cãutarea fãrã de odihnã a cãrãrilor vieţii. Ghiocelul rãsãrit de sub zãpadã ca o promisiune. Chiar dacã nu ştiu multe şi acest neajuns mã îndeamnã sã fiu iscoditor, cu toate aceste jumãtãţi în cãutarea fireascã a întregului mã înalţ cu fiecare nouã împerechere. Fiecare floare ştie înflorirea. Fiecare pasãre îşi ştie cerul. Numai eu caut de suflet munţii şi nu-mi gãsesc locul nici la poale nici în vârf.