Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
nu vreau sã rãstorn universul
(chiar dacã caut un punct de sprijin)
Încã merg pe vârful picioarelor sã nu deranjez stelele. Îmi place sã cred cã liniştea le ţine nemişcate. Ascult adesea muzica cerului ( dealtfel e unica filarmonicã în care nu par afon) cu inima, prin toţi porii, cu ochii fixaţi spre nicãieri ca şi cum în felul acesta pot fi egal în atitudine. Nu-mi aleg nicio stea. Nu vreau sã fiu nedrept cu infinitul legându-mi viaţa de o unitate. Nu desfac de mister nicio constelaţie, nu caut prin niciun zodiac cãrãri vieţii cum nu-mi place sã mã cramponez de ceea ce numesc destin. Dar am aşa o superstiţie interioarã care îmi vine din poveştile copilãriei (mi le citeam singur şi recunosc cã niciodatã nu rezistam tentaţiei de a continua firul povestirii dincolo de finalul de obicei fericit) şi dau personalitate fiecãrei bucãţi de cer; aproape cã fiecare clipire de pe cerul nopţii îmi şopteşte despre imensitate şi eu mã fac mic de tot, cât sã mã întorc înapoi. Înapoi, unde?!...poate înainte, spun poate pentru cã într-un cerc este greu sã gãseşti care este începutul...oare are început? Un sens îi conferim, trigonometric, în sensul apusurilor, sau invers. De ce am spus apus şi nu rãsãrit? Înapoi nu te poţi întoarce decât mergând înainte. E un paradox al universului.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
da, sensibila roata ta filozofica.
dar cum ar fi oare sa stai pur si simplu in centrul ei , iar ea sa intoarca tot in jurul tau? crezi ca suna egotic?...sau e vorba de de roti sau sfere care se subdivid la infinit...un fel de matrioska existentiala?
