Calotescu Tudor-Gheorghe
( cotangenta ) - [ DIVERSE ]
Titlu:
vine toamna
Privesc cerul ca pe o imensã pânzã de paianjen şi stelele par stropi de ploaie...îmi întind ochii spre dincolo cu o oarecare dexteritate, nu caut niciun detaliu, nu-mi aduc gândirea sprijin, las sufletul liber (atât cât sã nu-mi dãuneze grav) şi nu dau gãuri în univers. Nici negre nici de alt fel. Respir prin piele, desfac în atomi aerul, cu oxigenul e mai greu tinde mai mereu spre pereche dar nu mã las convins de nicio lege ( sunt încãpãţânat) . Nu sunt incompatibil cu ordinea însã am momentele mele de dezmãţ. E aşa bine uneori sã conteşti evidenţa încât mã bãnuiesc de un soi de bravare copilãreascã. Chiar şi dimineaţa mã gãseşte cu ochii pironiţi spre niciunde dar cu bucuria încã unui rãsãrit...cât de mult iubesc rãsãritul, îl înmoi prin lacrimã sã-i vãd culorile, mãsor cu îngãduinţã orizontul şi nu mã supun niciunei raze. Cuminte precum o frunzã nesãtulã de luminã îmi îndemn trupul sã nu pãrãseascã pãmântul. Cum o sã-mi port rãdãcinile prin univers?...Rãdãcinile sunt dependente de gravitaţie şi sunt extrem de conservatoare...nu renunţã niciodatã la convingerile lor desuete, îşi vãd de legãmântul lor şi nu cred în speranţele de înalt ale frunzelor. Nici frunzele nu cred dar nu au de ales....vine toamna! Aşa cã îşi amãgesc prãbuşirile cu speranţa unei primãveri.
Mã întorc în povestea din spatele pleoapelor şi nu mai caut de colţuri stelele. Risipesc cu nonşalanţã din infinit. Sunt convins cã oricât m-aş strãdui sã-l consum Dumnezeu îl va înmulţi cu generozitatea celui care nu cunoaşte mãrginirea.
Acum simt pleoapele cãlcându-se şi nici în viaţa asta nu voi reuşi sã desfac visul de visare...nici cerul de stele.
