Scriu deseori cu gândul la o viitoare împlinire a sentimentului; sunt apoi momente în viaţã când poezia devine realitate, visul se înfiripã prin descântece de ochi supuşi buzelor cu o lacrimã.
Cine nu a cãutat idealul?!...
Cine nu a crezut cã lumea este aici pentru ca el sã fie fericit?
Cine nu aduce dovezi florile de zarzãr în procesul iubirii...e ca şi cum fluturii se întreabã încotro e cerul şi de ce stelele nu au petale. Chiar aşa, cerul înfloreşte noaptea când soarele se ascunde, aşa se face cã florile lui nu se scuturã decât rar, cu o dârã în care locuieşte dorinţa. Mici petece de luminã într-un fel de curcubeu îmbobocit. Întrebãri precum o gaurã neagrã din care misterul a evadat cu un surâs între douã lacrimi şi o poveste cu pitici prin ţara lui Gulliver în cãutarea Albei.
Scriu în felul în care îmi bate inima, tic tac tic tac, un fel de a mãsura clipele dintre sistole în speranţa cã voi înţelege nevoia de odihnã a materiei; neliniştea sufletului mã dezleagã de adânc...îmi ascut visele la polizorul realitãţii şi pregãtesc artificii cu pilitura rãmasã.
Vã invit la spectacolul vieţii...aici unde din când în când am voie sã fiu regizor.
De fapt sunt un fel de maşinist promovat de la cabina sufleorului prin nevoia de figuraţie într-o piesã ciudatã în care regizorul nu se înţelege niciodatã cu scenaristul...şi unul şi celãlalt viseazã premiera ca pe o binecuvântare.
În salã, printre aplauze şi lacrimi, o razã de soare îşi cautã cercul.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
hm...dar greierii ce zic?
caprioarele se mai furiseaza in inima la tine?
sau e doar o perioada calma de tristeti nationale sau universale si de vot oarecum?
