las trupul sã verse lacrimi
nu-i mai pot oferi zâmbetul
ştiu însã cã durerea
este singura cale spre fericire
cum întunericul e singura cale
prin care vãd lumina
viaţa este precum nisipul mişcãtor
cu cât te zbaţi în a o pãtrunde
cu atât te afunzi în nepãtruns
las sufletul sã vã caute
într-un singur gând
un fel de rezultantã a binelui
vã aştept
cu durerea din piept
sã vã îmbrãţişez cu speranţã
în lumea unde paşii tac
şi cuvintele cântã
eternul dans
al florilor stea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Tudor, un poem remarcabil, filozofic , profund, plin de implicare.Atata tristete si durere, atata zbatere si suferinta...emotionant. imbratisez cu drag si cu speranta asa cum zici si tu, ca intr-o zi, lumina va castiga in lupta cu intunericul tot mai multe batalii.
