L-aş împãrţi
L-aş înmulţi
aş face cumva sã-L declin
L-aş rãstigni în felul meu
mecanizat
primitiv
din când în când cu iertare
mi-ar prinde bine o lacrimã
Îi dãruiesc spinii puterii lumeşti
L-aş zidi în temelia vieţii
I-aş cere minuni
în prime time
cu martori I-aş cere sã învie
sã vezi publicitate
otv-ul ar crãpa de invidie
Elodia ar rãmâne o biatã încercare de rating
Doamne ce partid aş face
ai putea sã plângi
de mila mea sã plângi
sã mã ierţi
sã mã întorci în pãmânt
prin foc sã mã treci
Dumnezeu nu a mai plâns de la potop
şi nu ştiu de ce
simt cã are ochii plini
de regrete
Finalul este..coplesitor prin revelatia ca durerea divina este infinit mai mare ca cea umana.
Tudor la prima citire poemul m-a derutat, surprins, ceva tipa in mine, dar intraind in miezul versului, al sufletului asta am simtit si asta cred ca transmiti. Un poem REMARCABIL.
Poemul asta pare o confesiune, extrem de intima ca o spovedanie facuta ingerului tau probabil.Starile acestea de razvratire sunt iscate cred eu de durerea neputintei de a schimba ceva de a opri timpul anticipand un dezastru care se poate intampla.Insa intors in conditia de constiinta disciplinata,realizezi ca esti demn de mila gandind astfel,facand din Dumnezeu o afacere, mai mult te caiesti dorind purgadoriu trecerii prin foc. Finalul este..coplesitor...