Zamolxe îmi curge prin vene
şi eu râd
cu gura pânã la urechi
cu inima înfloritã de misterul nefiinţei
râd de toatã durerea vieţii
printre lacrimi strecor bucuriile
efemere închipuiri pãcãtoase
din când în când
aproape de niciodatã
strângeri de inimã
îmbrãţişãri ne-ncepute
dintre cer şi adânc
prin cuvânt
nu vã înţeleg durerea
nici disperarea morţii
sunt un pumn de pãmânt
rãsucit pe un suflet...
...şi râd
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
uneori versurile spun tot, orice altceva e in plus, felicitari ca scrii asa minunat de fiecare data!