întorc lemnul
pânza muşcã lacomã din trupul stejarului
dinte dupã dinte pãtrunde adânc în inima lui
mintea îmi spune
ce sã-i faci
dacã nu erai tu îl tãia altcineva
şterg o lacrimã cu rumeguş amestecatã
un fel de sânge indigo
aşa plânge stejarul
îl feliez cu migalã
va deveni mobilã ori tocãrie de casã
puţin rumeguş
câteva resturi
o parte foc
o parte umbrã
niciodatã de aruncat
nici cenuşa
care se amestecã cu pãmântul
stejarii nu mor niciodatã fãrã rost
precum unii oameni
trãiesc
