nu-mi mai împart singurãtatea
e ca şi cum aş înmulţii infinitul cu doi
fiecare cu spirala lui
ţi-aş cere sã fugi
de fapt îţi strig asta
dã-o-ncolo de poezie
nu mai deschid nici un canal
astup inima cu o clipã
cât tot întunericul meu
acum învãţ mersul
e primul cuvânt dintre douã tãceri
precum un tunet în câmpia vieţii
îmi astup ochii
lumina trecuse de ceva vreme
astup şi urechile
oricum te aud dincolo de timpane
ce nevoie sã mai am de viaţã
când te ştiu de-o moarte
spune-mi cum sã te alung
fãrã sã mã tai în douã
schizoid
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
tudor, nu te dezici niciodata, am citit toate poeziile tale rand pe rand, m-am bucurat de ele, am trait ce ai trait tu cand le-ai scris, probabil, am trecut de la o stare la alta, mi-am hranit sufletul si pentru asta nu-mi ramane decat sa-ti multumesc. sincer! cu mare drag!
