Inchide-mã în trupul tãu femeie,
Ca pe o Anã în zidul nestatornic,
Sã-ţi fiu în suflet candidã scânteie
Si sã dezleg, de ce iţi sînt datornic.
Indrãgostit, de dorul tãu cuprins,
Sã simt durerea frãmântãrii tale,
In arşiţa-ţi din trup sã ard încins,
Pânã-n cenuşa arderii finale.
Te voi pricepe mult mai luminat,
Voi desluşi cum este înţelesul,
Privit prin prisma unui - "celuilalt"
Şi împãcat de ce-am fost eu, alesul.
Dar prea mi-e grea povara fiinţei tale,
Si nu o pot percepe, prin cuvânt,
Tu porţi misterul porţii ancestrale,
Desferecatã, când ne naştem, rând pe rând.
Am înteles firavo, în ce iţi stã puterea
Si cã miracolul din trupul tãu… m-a
înfrânt!
|
