Dogoarea verii pierise de tot.
Mai rãmãsese doar
o razã de soare
din care,
am fãcut înveliş pentru tine.
Cãci frigul durea
ca o ranã de coasã
şi trupul îţi tremura,
sub roua rece şi grea
în livada de lângã casã.
Mirosea a toamnã
şi se auzeau
murind radacinile
ierbii, în care dormeam,
Tu îţi încãlzeai
lângã pântecul meu, mâinile
şi parcã amândoi,
spre varã fugeam
sau numai
sub rouã,visam?…
