Oare,
Vantul ce bate cand se odihneste ?
Ploaia care vine si pleaca ramane cumva la o cafea sa se relaxeze?
Dar soarele cand rasare si apune se gandeste vreodata la dorul ce l cuprinde ca nu apuca sa vada luna !?
Ii e oare tot una daca s ar plictisi si ar sari ziua de maine sa o astepte in intuneric si sa o ia in brate ?
Apa de rau grabita cand are timp sa isi mai traga sufletul si sa uite ?
Sau e prea greu sa nu se reverse din rau in rau si apoi in mare ?
Si mare ea nu se odihneşte totusi prea mult, cand din cand in cand mai arunca alene un val?
Mai sunt apoi si munţii care stau drepti in calea anotimpurilor, dar ei stau împreunã si totusi oare timpul nu i desparte cumva ?
Ma uit la timp , el se grabeste parca cel mai tare, el nu s a plictisit de atâta alergare ?
Impinge si vantul si gandul si raul si marea si pe el cine il ajuta ?
Fara timp oare s ar mai grabi soarele sa nu întâlneascã luna ?
Fara timp oare s ar mai plimba nestingherita ploaia?
Fara timp oare ai putea sa te gandesti ca doar clipele grele persista ?
Dar eu as mai putea sa nu te uit cand timpul se opreste ?
Ai ramane blocata in mine la infinit daca timpul ar gasi ragaz sa se odihneascã?
Stii, poate ca timpul se gandeste la noi dar nu ii pasa
Poate suntem datori sa il ajutam sa treaca si sa dam uitarii gandul durerii
Sunt sigur ca daca am fi ca vantul ca ploaia ca soarele ca luna am uita ca timpul exista
Si am merge neobositi prin univers ca muntii tinandu ne de mana !
