Partea I
Şi totu-ncepe-n douǎ ţǎri
Anglia deoparte cu al sǎu Eduard rege
Şi Franţa peste mǎri
Aliaţi culege.
Eduard rege falnic şi puţin cam-ngânfat
Doreşte tronul Franţei
Cu sufletul mâniat.
Mama lui trebuia sǎ fie reginǎ peste Franţa
Dar prinţii francezi au înlǎturat-o
Arǎtându-şi aroganţa.
Lupta e aproape Eduard supǎrat
Aude cǎ scoţienii pactul l-au cam încǎlcat,
L-au trǎdat.
Contesa este în primejdie
Aşa cǎ strânge oaste mare şi peste scoţieni
dǎ nǎvalǎ
Fǎcându-i sǎ fugǎ înapoi la ei în ţarǎ.
O salveazǎ de robie
Însǎ cade el deodatǎ
Sub ilustra-i frumuseţe
Dar e fatǎ mǎritatǎ.
Soţul ei trimis în luptǎ nu prea ştie ce
se-ntâmplǎ
Regele mârşav gândeşte c-o sǎ moarǎ într-o
luptǎ.
El ar vrea s-o ştie acolo
Ca amantǎ ca ce-o fi
Numai sǎ o vad-odatǎ
Şi la luptǎ ar porni.
Tatǎl fetei cum aude
Pe îndatǎ se mâhneşte
Cum sǎ-ncalce jurǎmântul,
Sǎ-şi oblige propria fiicǎ
Sǎ devinǎ prim-amantǎ
Încǎlcându-şi greu cuvântul.
Iar cǎsǎtoria primǎ tainǎ între oameni
S-o zdrobeascǎ fǎrǎ milǎ.
Partea a II-a
Franţa strânge-armatǎ mare
Ş-aşteaptǎ pe-al mǎrii ţǎrm
Deodatǎ flota englezǎ apare.
Jean Valuois ştie cǎ vine
O foarte grea bǎtǎlie
Însǎ cu greu se abţine şi trosneşte din toţi
dinţii
Invocând la dânsul sfinţii.
Câmpul verde este plin
Caii se smucesc şi rup tǎcerea cu nechezatul
lor.
Arcele sunt pregǎtite
Suliţele şi scuturile trosnesc ca nişte fulgere
Armatele sunt neliniştite.
Regi se privesc în ochi
Şi gândesc la bǎtǎlie
Eduard ar cam vrea ca Franţa sǎ-l salute
fǎrǎ luptǎ
Însǎ Jean Valuois gândeşte sǎ-l alunge pe tiran,
Sǎ-l alunge peste mare fǎrǎ armata lui cea
crudǎ.
Nimeni nu ştie ce se va întampla
Porneşte lupta, liniştea dispare.
Anglia câştigǎ
Valuois fuge neprins
Însǎ al lui Eduard fiu îl aleargǎ ca p-un câine
Şi se luptǎ cu francezii
Pentru al prinde.
La Poattié cade lovit şi rǎmâne fǎr’ de cap
Pe care Eduard îl primeşte
Ca rǎsplatǎ pentru lupta ce a câştigat.
Regele cel crud, Eduard al Saxoniei
Nu se mulţumeşte doar cu o victorie
El doreşte mult mai mult,
Vrea supunere totalǎ
Sǎ-l ştie lumea din întreaga ţarǎ,
Drept rege al lor, al muritorilor.
Pleacǎ spre Callais
Portu-i stǎ în cale
Vrea sǎ punǎ capǎt acestei agonii
Şi sǎ-nchine victoria pentru cei morţi,
pentru cei vii.
Oastea numeroasǎ, oameni cât poţi vedea
Luptǎ-ndelungatǎ, sângele curgea.
Anglia iese cu bine din rǎzboi
Iar Eduard mândru tare
Ridicǎ sabia şi spune-o cugetare:
Albioanele unite au înfrânt Franţa întreagǎ
Acum eu sunt rege mare peste unita armatǎ.
Şi-n istorie sǎ rǎmân ca un mare rege
Cei ce vor urma acum
În faţa mea sǎ se plece,
Şi sǎ spunǎ cu glas tare
Iar lui Jean Valuois
Sǎ-i crape mormântul
Cǎ Eduard fiu de rege
A cucerit pǎmântul.
