Un sat plãmãdit din aroma strugurilor în pârg, dansul soarelui
printre frunzele viilor.
S-au iubit fete peste iarbã si greieri. Flãcãi au rãmas cu
ochii atintiti la cer îngânând dragoste.
Bãtrâni cu pãrul si barba albã s-au rezemat de salcâmi
înfloriti, contopindu-se în mementul de miresme închinat
noptilor si zilelor trecute.
Oameni purtându-si viata lor de jertfe în umbra bisericii.
Când un zid se prãbuseste, privim neputinciosi îngroparea
trudei de a-l reclãdi. Ne amintim cucernicia femeilor cu
lumânãri. Si încã un zid se prãbuseste. Crucea pare aninatã de
cer. Altarul, ca o ranã duhovniceascã îsi cautã în zadar
printre ruine rugãciunile.
Oamenii se închinã cu spaimã si fug cãlcând în picioare
florire salcâmilor si strugurii în pârg.
Cu mâini bezmetice smulg viille, dãrâmã toate zidurile.
Îngroparea soarelui. La altar nici o slujbã.
Mortii nu fug. Refuzã sã-si izgoneascã pânã si mormintele din
pãmântul nimãnui. Pe morti ura nu-i încape. Tin doar ochii
atintiti spre casele ce nu mai sunt, pe drumurile ce nu mai
duc. Din ochii lor cad bulgãri grei de brumã.
Venea obositã pe sub salcâmii pustnici, pe lângã crucile
gârbovite. Cãlca cu sfialã pe iarba hãmesitã de pasi si
greieri.
Si-a rezemat fruntea de prima cruce si-a adormit. Vis de tainã
i s-a arãtat, îl stiu povesti zidurile prãbusite si
rãdãcinile uscate ale viilor.
Pãmântul a schimbat-o în cruce, a clãdit-o cu gingãsie, fãrâmã
cu fãrâmã de tintirim.
Dimineatã, un trecãtor a zãrit crucea fãrã nume si a fugit sã
dea de veste.
De atunci, femeile aprind lumânãri si se închinã în tintirimul
blând, fãrã vii, fãrã sat, doar cu altarul piatrã de hotar si
aducere aminte.
Ultimul zid nu s-a mai prãbusit. Doar crucea mai stã aninatã
de cer ca o mustrare.
Fãrã vii, veghindu-si mortii.
Si nu se roagã de îndurare.
Sã fie acesta blestemul? Sã trãim fãrã cei vii într-o lume de
cruci, fãrã nume?
Din ce în ce mai multe cruci, care nu poartã nici un nume.
Si totusi datorãm mortilor un nume.
În amintirea satului Miroasele, plecându-mi fruntea în fata
aducerilor aminte a distinsului profesor Neculai Pãmânt.
Vã multumesc domnule profesor pentru "lectia de viatã".
