O zaresc rar.Se arata in lumina unui vis de
zapada.E drum lung pana la castelul ei.Dar
merita.Locuieste intr-o padure.Una destul
de neobisnuita.Ttul e misterios,totul
plange.Flori de lumina se scutura din
arbori.Timpul e un copil trist.Sta pe malul
unui lac si viseaza.Uneori,pierdut in
povestea lui,pare un inger.Ii simt
prezenta.Si el nu isi simte puterea.Ma
cuprinde mila...dar uit,ajuns in gradina de
inimi.Stau unchise in cutii de sticla
asezate simetric.Una din ele ma striga.Dr
pe un afis scrie:,,NU VA APROPIATI!PERICOL
DE REALITATE!''Totusi,ceva imi spune ca nu
si-a pierdut inca speranta.Eu sunt fericit
pentru absolvire si ignor acest glas.Acum
plutesc spre centru.Imi apare inaite un
castel urias.Am intrat si imi
place.Incaperi racoroase in care adie
miresme de primavara.Cineva ma conduce prin
acest labirint.Ajung la o scara.Urc de o
vesnicie.Sau poate de maine...in sfarsit o
zaresc.Ma apropii din ce in ce mai
mult.Daca as avea inima cred ca ar bate
nebuneste.Apoi am simtit-o.Sorbea frricirea
din vaduh.A intrat in pieptul meu si parca
am luat foc.Iar ea a tresarit.Prima oara
cand ne intalneam.Acum stiam ca traieste
intr-un fel sau altul.Am privit in ochii ei
si am inteles.Imi parea rau.Si ei la
fel.Fuse-se invinsa.Din departare a ajuns
pana la noi cantecul inimilor libere.Voiam
sa nu se termine.Imi zambi si imi dadu de
inteles ca pe malul lacului copilul se
eliberase.Intinse o mana.Era rece.Era tot
ce a fost si a disparut.Imi venea sa
plang.Un batran imi zambi si imi spuse
ceva...nu am inteles nimic...doar ca el era
timpul.
