Tu, Doamne, ne priveeşti din cerul Tãu
Cum noi ne zbuciumãm pe-acest pamânt,
Grãbiţi şi dornici sã ne-mbogãţim,
Uitând ades de ajutorul Tãu.
Cuvântul Tãu prea rar ni-l amintim,
Cãutam mãriri şi prieteni noi s-avem,
Ne-ncredinţãm chiar soarta-n mâna lor
Şi uitãm ca fãrã Tine nimic noi nu suntem.
Mereu dorim mai mult, mai mult s-avem
Şi mai bogaţi dorim ca noi sã fim,
Cãlcãm prea lesne şi prea des cuuvântul Tãu
Şi sufletul tot mai sãrac şi sec noi îl
avem.
Uitãm cã sufleteşte sãrãcim,
Comori în ceruri nu ne adunãm,
Nu ştim sau am uitat sã ne rugãm
Şi ochii înspre Tine sã înãlţãm.
