Rugina frunzelor de toamnã,
Ce-nvãluie şi viaţa noastrã,
O admirãm ca pe o doamnã
Ce ne priveşte prin fereastrã.
Mai e, ici-colo, câte una
Ce uitã a se veşteji.
O admirãm. Cãci ea, nebuna,
Mai crede cã va-ntineri.
Îi admirãm acea credinţã
Cu care-n suflet va muri,
C-avem şi noi câte-o dorinţã
Ce vrem a se îndeplini.
Vrem, roadele prunciei noastre
Ce le-am sfinşit într-un altar,
S-aibã, mereu, rouã în glastre
Şi-o viaţã fãrã de hotar.
Bine-ai venit, frumoasã Toamnã!
Nu plânge, tu vei mai veni.
Vei sta la geam, ca acea doamnã.
Noi, prin copii, te vom privi.
|
