Argint pe pãmânt,
astãzi te descânt
cu ramuri de ploaie ,
cetinã vãpaie,
cu fire de lunã,
ţesute-n cununã
la o mânãstire
dintre cimitire
sã cobori pe-o scarã,
sã cobori comoarã
pânã la rãscruce,
unde stã pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stã cu tainã
pe lemn de icoanã
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.
În casa-n ruinã,
unde nu-i luminã,
pãsãrile morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţã
pânã dimineaţã -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfã de sânge
altarul meu plânge.
Argint pe pãmânt,
astãzi te descânt
sã vii pe luminã
în casa-n ruinã,
sfinţit la icoanã
şi sã-mi fii pe ranã
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi sã-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de pãcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
pãsãrile morţii
dau târcoale porţii,
dincolo de care
Sfântã Nãscãtoare
la viaţã mã cheamã,
în chip de icoanã.
Argint pe pãmânt,
astãzi te descânt
sã te duci la stele,
sã ningã cu ele,
s-alunge din noapte
pãsãrile toate.
Amin.
|
