Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poianã,
unde nu e iarnã,
fierbinţi lãcrimãri
din mii lumânãri,
lãcrimãri de cearã
la slujbã de searã,
când sunt pomeniţi
cei nespovediţi,
la priveghere,
ceas de tãcere,
când pânã la mine
s-aude cum vine
pasul greu din cer,
îngerul stingher
frângând câte-o viaţã
înspre dimineaţã.
În nisip de stele,
luna printre ele
stã împotmolita
de vrãji împietritã,
planete sinistre
vâslesc înainte.
Patruzeci de sfinţi
ce-aşteptaţi smeriţi
la schit din poianã,
unde nu e iarnã,
aprindeţi tãciunii
rupând vrajã lunii-
fire de mãtase,
din raze sunt trase,
pe ele coboarã
câte-o stea fugarã
atunci când mai moare
un împãrat mare.
Rugaţi pe Slãvitul
sã-mi vinã Ursitul
în zi de Florii,
când, peste câmpii,
cerul greu de floare
plouã cu petale.
Iatã, El sã vinã
şezând pe asinã,
alãturi de-un mânz
sã vinã la prânz,
petale în zbor
sã-I facã covor,
unde sã pãşeascã
slava Lui cereasca.
Rãsãri soare mare,
rãsãri sfinte tare,
nouãzeci de raze
sã mã lumineze:
douã la sprâncene,
douã între gene,
restul dintre ele
sã se facã stele,
sã-mi fie cununã
în noapte cu lunã …
|
