Bobi de lumânare,
boabe arzãtoare
lacrimi de cearã,
fiţi pânã disearã,
fiţi pân-la chindie
când ziua e-n genunchi
şi urcã seva-n trunchi
spre luna-argintie
ca o pãpãdie,
când scuturã luna
pe câmpie bruma,
pãru-i despletit
revarsã argint,
boabe descântate
pe câmp lãcrimate.
Pe la cântãtori,
cu ciutura-n zãri,
când peste izvoare
plouã cu soare,
spicele rãsunã
de argint de lunã,
eu secer secarã
şi o duc la moarã,
şi curge fãinã,
o cern în luminã ,
şi-o ud la izvor,
cu apã de dor,
şi o coc la foc,
şi-o scot la soroc,
şi-o împart la fire,
pentru pomenire,
sã-mi fie pomanã
când trec printr-o vamã,
unde mã aşteaptã
sã o dau ca platã
pentru a mea vinã
îngeri de luminã
Pãmântul de jale
plânge cu izvoare,
spre pleoapã-şi revarsã
jalea strânsã- casã,
când cel la soroc
nu are noroc
şi când cel drept moare
fãrã lumânare,
când la priveghere
ceru-i gol de stele,
când banul de- aramã
nu se dã ca vamã.
Bobi de lumânare,
boabe arzãtoare ,
eu vã descânt iarã,
descânt de secarã,
descânt pentru moarã,
sã curgã fainã,
s-o cern în luminã
şi-n ochi de fântânã
cu argint de lunã,
şi-n ochi sfânt de har,
de agheazmatar,
sã o frãmânt pitã
pentru a mea ispitã,
s-o frãmânt busuioc
pentru al meu noroc,
sã o frãmânt cale
pentru-a mea plecare,
s-o frãmânt aramã
pentru a mea vamã.
|
