Tu, cinstitã cruce,
lemnule preadulce,
pavãza credinţei,
arma biruinţei,
vino azi pe cale
sã-ţi dau închinare
cu dreapta la frunte,
spre plete cãrunte,
cu dreapta la stele
sã culeg din ele,
sã semãn cu vise,
ogoare de întinse.
Şi vino, minune,
sã-ţi spun rugãciune
sã o duci la Domnul,
când biruie somnul.
Tu, pom ce-nfloreşte
şi în mine creşte,
şi nu treci prin toamnã
dezbrãcat de hainã,
pom ce veşnic arde,
îmbrãcat în roade,
ce-n cuiburi cununã
cântãrile suna,
lemn ales de Domnul
sã-mi biruie somnul,
mai vino înflorit
cu nopţi de mai sfinţit,
chip de iasomie,
floare de Marie.
Tu, cinstitã cruce,
lemnule preadulce,
cãtre ceruri scarã,
palmele-mi coboarã
şi iarãşi se suie
prin cristice cuie.
La capãt de pãtimi
ceru-i chin şi lacrimi
şi plânge Fecioarã
cã uscatã-i vara,
şi udã pãmântul
şi lemnul preasfântul
îi soarbe durerea,
se-ntoarce puterea.
Şi care putere
ca o mângâiere
sã fie cu tine
prin Domnul, creştine !
Amin.
|
