Cât de fragilã bucurie îmi aduce vremea,
în fântâna adâncã mi-a fost dat sã-mi scald
privirea.
Maicã, apa ta e bunã,din piept stins-a
durerea,
pãcatul iertat a fost, venit-a mântuirea.
Ca fiu risipitor de taine, azi mã-ntorc
suflet amar,
mai sãrac în Dumnezeu, dar tu, maicã, ai
pregãtit
pâinea caldã, masa plinã,curcubeul în ştergar
şi viţelul Tatãlui pãşunat în Nesfârşit.
Niciodatã casa nu mi-a fost mai albã, mai
frumoasã,
ca într-o sãrbãtoare mare fu gãtitã-n
neprihanã.
Cu odaia-mpodobitã: flori de aur şi iarbã
grasã,
dulcea casã mã aşteaptã cu Fecioara în icoanã.
Ochii mei din prea-ntristare sunt în
lacrimi şi mai ard,
apele cele amare pe obraji îmi curg fierbinţi,
dar tu mã-ntareşti acuma cu mireasma cea de
nard,
cu tãria cea din îngeri, cu rãbdarea cea
din sfinţi.
Maica, tu, nepãmânteascã, veşnicã mult
primitoare,
cu îngereascã strãlucire în cernitul tãu
veşmânt,
lan de raze izvrorãşte din icoane. În altare,
peste daruri neîntinate se pogoarã Duhul Sfânt.
|
