1.Un înger mi-a proptit de cer o scarã,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.
2.Am inceput sã urc şi sã-i dau deoparte,
cu fiecare treaptã ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.
3.N-am mai rãbdat ţipãtul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamã veşnicia, urcã mai departe,
ţi-e milã acum de porumbeii cãlãtori?"
4.M-am oprit şi m-am prãbuşit în iad,
simţeam pãmântul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început sã ard
şi n-am mai ştiut de e rãu sau bine.
5.Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipã
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântã,
ţinea în palme porumbeii cãlãtori.
