Veacul disperarii perfid şi mişel
renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri strãine poleite-n cuvinte
coboarã-n suflet şi-n minte.
Vopsiti în roşu,mânjiti pe braţe şi dinţi
pe stadioane hipişii dau concerte
în stranii ritualuri.Se numesc chiar sfinţi
cu aura lor strâmbã prelinsã peste plete.
Un bãrbos guru de-apartament
şi-a convins ciracii,extaz şi încântare,
învaţând pe ei cã ar fi un instrument
divin,Mesia în chip de reincarnare.
Doamne,ispitele ne zguduie tãria,
cãci veacul e-ntors spre alta menire !
E hipi-ul un sfânt ?E guru Mesia ?
Sunt ale lor fraze mesaj de mântuire ?
Privirea mi-o întorc cãtre Rãstignit
şi sufletul o clipa se ridicã.
Vãd patru cuie şi un Hristos smerit
ce patima o-ndurã din dragoste de oameni.
Vãd spinii Lui si-o înviere care
va fi a noastrã şi Raiul in mine creşte,
cum creşte Liturghia în Altare,
când preotul solemn împãrtãşeşte.
Vãd o mânã micã, sfioasã şi albã,
bãtând mãtãnii la icoana poleitã
a Sfintei Fecioare.O rugãciune caldã
se murmurã cuvioasã şi smeritã.
Mai cred copiii Tãi in Altare şi minuni,
în Maica Sfantã si Pruncu-i de la sân,
în holdele sfinţite,în datini şi-n goruni,
în naşterea Ta,Doamne,din staulul cu fân ?
