Târziu în toamnã, ceva îmi scutura ultima
frunzã,
Vroia sã mã ridice de una din mâini un flutur,
Eram deja bãtrân, acoperit de gând şi pânzã;
De-atunci e tot aici, încerc, mereu încerc
sã-l scutur.
Singur, cãuta cãldurã la-nceputul iernii albe,
Mai am, oare, adânc, sub scoarţã cenuşa înca
jar?
Un flutur ţine-aprins în mine un dor ce încã
arde,
Trezindu-mi amintiri apuse ce doar vise îmi par.
Nu a obosit sãrmanul din aripi sã tot batã?
Fluturii s-au dus demult sub straturi grele
de pãmânt;
Poate e nemuritor, aşa eram şi eu odatã,
Când din flãcãri mã hrãneam şi focul îmi era
veşmânt.
Încã esti aici; de ce nu pleci, amarã amintire?
Pãmântul mi-e potrivnic şi nu pot fugi de tine,
Frunze albe cad anemic din cerul ce
m-adãpostea...
în pãmânt îngrop cuvântul ce-l ştiam cândva
cânta.
