Cu spirit creator, pornit spre a cunoaşte,
Îmi văd gândurile reflectate-n ochi străini,
Şi îmi adun în minte creaţii răsturnate,
Un amalgam haotic, încoronat cu spini.
Versul egocentric al sfârşitului de iarnă
Îmi îngheaţă rodul ramurii gândirii,
Muză nefastă, îmi dictezi poemul veşted iară,
Cu rimă degajând un iz al despărţirii.
De ură te adăposteşti în mine, mă sufoci,
Şi îmi întinzi perdea opacă la ferestre,
Lovit de întâmplare, sunt orb cu răni adânci,
Legat de greutatea ancorei terestre.
Măruntă e divinitatea văzută de aici,
Artificial, îmi încrustezi idei atee,
Apoi, în stăpâna indiferenţă te ridici,
Zâmbind seducătoare, te arăţi femeie.
Miros de trandafiri îmi amorţeşte suflul,
Respirându-ţi umbra, m-am rătăcit de soare,
Lucid mă mai menţin doar munţii, marea, vântul,
Când se întrec cu tine, uniţi în înserare.
Ştiinţă sau religie, pe cer Luna pictată,
Un vis al nemuririi gândirilor senine,
Toate sunt reduse la nimic, deodată,
Când tu, inhibitoare, mă desparţi de mine.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
"respirandu-ti umbra,m-am ratacit de soare" este versul care mi-a placut cel mai mult.si ultimul vers,dar fara inhibitoare.poate gasesti un alt adjectiv.
