Stropi de ploaie torenţială cad în noapte şi
dispar,
Duşi de vânt se bat de sticlă-n ritmul dat
de secundar;
Plânsul norilor aruncă pe fereastră o perdea,
Un izvor ce spală tandru chipul reflectat în ea.
Cu răbdare minutarul numără de câte ori
Izbucnesc cu flăcări albe fulgerele între nori
Şi pătrund cu urlet rece prin perdeaua incoloră
Amuţind o clipă vântul şi vioara-i monotonă.
Secundele ucid minutele pe rând, o oră,
Plânsă doar de orologiul care-anunţă una nouă,
Ploaia parcă-i obosită, vântul s-a mai adunat,
Câte-un fulger luminează chipul încă nemişcat.
Tunetul acum se-ascunde după limbile de ceas,
Revărsarea de afară în adâncuri s-a retras,
Dintre norii storşi apare astrul palid selenar,
Iar pe geam se mai prelinge doar un picur ireal.
