Sunt ca un abur descântat trecând din vis
printre izvoare
o picătură din înalt şi trupul tău din nou
mă doare.
Eu sunt doar omul fără azi ce nu aşteaptă
să sfârşească
basmul frumos din care cazi, de sus, din
lacrima cerească.
Şi-s palmele întinse-n van deasupra
focurilor noaptea;
sunt omul clipei cât un an şi cu sărutul
cât e moartea.
Mereu am alergat spre-acum
şi-nspre-ntunericul de iartă.
Eram în vară-un gest de fum ce
începuse-abia să ardă
şi tu erai culoarea mea ce o dorisem neştiută
de ochiul cerului, de stea şi de mireasma-n
somn pierdută.
Eu sunt doar omul fără zestre de luna plină
şi de cântec,
eu sunt sau nu... dar gându-mi este între
tămâie şi...descântec.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Tu esti. As putea incheia aici comentariul. pentru ca tocmai acest lucru e important: ca esti.O spui tu cum esti in multe moduri dar eu traduc asa: tu esti poeta. Simpla,modesta,talentata. E important deci ca existi,Lelia Mossora! poezia incanta prin ging
"Eu sunt doar omul fãrã zestre..."
Zestrea ta este aceasta putere de a scrie ceea ce altii nu pot. Si, chiar daca nu ai avea nicio zestre, tu insati esti o zestre a artei poetice. Esti si vei fi dascalul meu.
