despicarea s-a facut la pranz intre
mine si zatul de cafea noua,
ne-au ramas doar pioneze tocite de
absenta marilor dureri de
la margine de balustrada si
sferturi de dragoste incubata
in frigiderul din hol.
prospetimea o sa tina pana
maine pentru ca pudra isi
va face aparitia intre noi ca un
caine care a primit o suta
de picioare in burta; restul
o sa fie consemnat de vitamine
si rasarituri inoportune in
zile in care tai moleseala
cu indexul si cu deodorant ieftin,
rujul nu mai face fata,
se descompune si el ca si
dragostea asta modificata genetic,
dragostea asta care-mi
apasa creierii in acelasi ritm
in care tu desfaci o sticla de pepsi;
noi suntem singurii care ramanem
intacti dupa ce convietuirea se decoloreaza
sub efectul copy si paste prin care ne
proiectam
experientele in cyberspace-ul verosimilitatii.
pozele astea cu noi s-au invechit, Julien,
si intre mine si tine e acum o
umbrela mare albastra.
