Ma simt inconjurata de multa lume rea.Tu,de
pe taramul din inima mea strigi disperat ca
sa zambesc si bunatatea va veni.Eu
infricosata de atatea voci straine care ma
invadeaza,o iau la fuga in adancul
necunoscut.Vreau doar sa pot zambi alaturi
de tine,sa-ti simt smaraldele inima cum ma
cuprind in jocul lor,dar imi este frica sa
fac asta pentru ca lumea cea rea nu-mi da
voie.Totul in jurul meu este de o culoare
inchisa si sinistra,nu am mai simtit lumina
si dragostea de o vesnicie.
Oare am sa traiesc mereu asa,n-am sa mai
aud niciodata picurile cristaline ale apei
si lucirea tainica a soarelui,am sa traiesc
in zgomotul amagitor al constiintei mele,de
ce nu apari sa ma iei de aici pe valul
intunecat al nopti spre sclipirile pline de
farmec ale lumi de sus,ca sa pot trai
melancolia clipei zambind?
A trecut jumatate de an fara ca eu sa simt
zambetul senin al naturi pline de
gingasie,si pana intr-o zi o lumina
orbitoare ma trezeste din somn zicandu-
mi"Scoala fata plina de tristete am venit
de pe ogoarele auri de a te lua de aici!".
Eu chinuidu-ma sa zambesc merg cu el spre
cerl plumburiu.Ecoul sters din minte mea ma
face sa ma luminez la fata de
fericire,atunci incepeam sa simt aurul
verde al padurii,duscul de aur al
soarelui,clipocitul de apa ca un suras de
copil,vorbele de aur pe care mi le spuneai
si firele de smaralde care ma incpnjurau
intr-o panza facuta din aur.Atunci am
realizat ca adevarat ca trebuie sa zambesc!
