- Ce te face sã crezi cã el e hoţul?
întrebã Rufio, reluând discuţia de mai
devreme.
Narcis îşi luã seama şi schimbã vorba.
- Dar tu ai vreo bãnuialã? Cine crezi cã le-
a furat?
- Banuiesc pe cineva, dar n-am suficiente
probe, zise el jucandu-se cu nasturele din
buzunar.
- Aha. Si, cine-i omul? E om?... Crezi ca a
surprins cineva discutia dintre tine si
Stelianos?
- Posibil. E vorba de nişte cãrţi
importante.
- Bune de pus la pãstrat… Pãi, dacã
termenul e azi, trebuie gãseşti cãrţile
pânã în zori, nu? Dacã ai nevoie de ajutor
iti stau la dispozitie, sã ştii.
- Renunţi tu la petrecere?… se mirã
anticarul.
- Prietenul la nevoie se cunoaşte! Oricum,
n-a început încã. Parcã Anghelon te-a
invitat şi pe tine, nu?
- Da, într-adevãr, dar şti bine cã nu-mi
place sã las lucrurile neterminate… Am
nevoie de o echipã şi timpul e scurt. Nu
cred cã hoţul ne-a urmãrit pânã la capãt ca
sã ştie ce se poate întâmpla mâine, dacã
profeţiile nu se pierd …
- Auzi, amice, tu chiar crezi în
bazaconiile alea?… Cât de naiv poţi sã fii
sã crezi într-o legendã inventatã de un
psihopat şi în scrierile unui mag care
ascultã ce-i latrã câinele sau în cazul
tãu, ce-i ouã cocoşul?!…
Rufio se întristã.
- Ei, vorba vine! Tu ai mâncat un ou fiert,
ouat de un cocoş voodoo şi te-ai fãcut
necurat…
- Fata n-a vrut sa-mi faca rau... Se
indragostise si ascultand sfatul
ghicitoarei, mi-a gatit acel ou fermecat,
ca pe un soi de filtru de dragoste. Si
asta, fiindca n-as fi fost indeajuns de
curtenitor cu dansa...
- Tu! N-ai fost Tu, curtenitor! Hm! Sa nu
te aud ca-ti pare rau de ea! se ratoi
Narcis. Nu merita, frate! Ce-a cautat la
tiganca?!... Daca eram in locul tau, o
alungam din casa fara un ban, pe cand tu te-
ai purtat cu ea de parca ar fi fost o
victima!...
- Asa si era, Narcis. Dar sa incheiem
subiectul acesta, ma deprima...
- Ei, acolo unde nu e credinta, se petrec
tot felul de chestii uracioase!... Asa a
fost sa fie! Fiecare cu crucea lui...
Oricum, cu profetia e alta treaba, nu
trebuie sa credem in asemenea lucruri.
M-auzi, Rufio?! Sã ne temem de sfârşitul
lumii, nu de sfârşitul unui oraş! Aeternum
mai gãsim noi, iar dacã nu gãsim, inventãm.
Totul e sã fii sãnãtos şi-n putere şi le
faci pe toate.
- şi asta o spune insuşi Narcis
cincinnatus! râse nemuritorul.
- Da, dragule, şi am dreptate. şi mai apoi,
dacã e sã se dãrâme nisiparniţa, o sã cadã
în partea de sud a oraşului… Au, exact unde
şezi tu… Nu-i nimic, te primesc la mine,
cãci stau in vest şi am şi un pat gol,
dacã te intereseazã.
- Mai vedem noi… De altfel, ai uitat
profeţia? Clepsidra se va opri, dupã care
pãmântul se va surpa şi odatã cu el,
întregul oraş.
Narcis se stramba.
- Stelianos m-a pus intr-o pozitie deloc
placuta, se confesa anticarul.
- Vrei sa-l ajuti pe vrajitor, dar sa
indeplinesti si ordinul sefului, nu?...
- Ma gandeam... nu mi-o lua in nume de
rau... tu l-ai trada, daca n-ai avea
incotro?...
Narcis zambi malitios.
- Pe Stelianos?!... Ce, esti nebun?... Nici
in cele mai rele cosmaruri!
- Da, ai dreptate... ofta nemuritorul,
amarat. Mai ai de citit din codexul acela?
intreba el, dupa o pauza.
- Nu, l-am inapoiat aseara. Vrei sa vezi
notiile?
Desi isi permitea sa cumpere, Narcis
prefera sa imprumute lecturi de la
cunostinte. De altfel, avea multe carti si
chiar obiecte vestimentare primite cadou de
la amici, lucruri cu care se mandrea si pe
care le etala cu placere ori de cate ori i
se oferea ocazia.
Hangiul se întoarse cu porţia de sarmale
pentru Rufio. Lui Narcis însã îi puse
dinainte un modest pahar cu grog şi acela
de servit ţuicã.
- M-am gândit cã o fi domnia ta la regim,
dar nu vreau sã te pierd de muşteriu, dându-
ţi altceva decât ai voie sã consumi.
- Bine, concep cã am fost " intoxicat " cu
cianura dizolvatã în grog, dar puteai mãcar
sã-mi dai într-un pahar mai mare! se plânse
Narcis.
- Ba sã am pardon, se apãrã nea’ Kenan, dar
aţi bãut deja douã pahare pe când jucaţi
cãrţi!…
- şi?… Ţi-e teamã cã mã îmbat şi încep sã-
ţi cânt romanţe sub balcon?!… Da-mi, omule,
sã beau! Sau vrei sã te beau pe tine in
loc?!… ameninţã nemuritorul, ridicându-se
de la masã.
Rufio clãtinã din cap, zâmbind. Mare figurã
mai era şi Narcis ãsta!
- Tocmai asta încerc sã evit, zise hangiul
cu jumãtate de gurã.
- Eşti un, un… un insensibil! fãcu Narcis
şi cãzu înapoi pe scaun.
Rufio pufni în râs.
- şi mai spui cã Stelianos e paiaţã…
- V-aş fi adus miere, dacã mai era, dar
tocmai am folosit ultima linguriţã, se
scuzã omul. Dacã mai aveţi nevoie de ceva,
mã strigaţi, mai zise el, apoi îi lãsã
singuri.
- Nu mi-ai rãspuns la întrebare: de ce-l
bãnuieşti pe vrãjitor? zise Rufio, tãindu-
şi o felie de pâine neagrã.
ştiind cã n-are voie sã mãnânce legume,
hangiul îi adusese pe farfurie patru bucati
de carne tocata, in forma de sarma,
desfãcute din foaia de varza.
- Triada sacrã a omenirii: vin, pâine şi
undelemn. Mãcar atât sã poatã consuma un
excomunicat, zise Narcis, privind cãtre
farfurie. Ia, dã-mi şi mie o felie!
- Vezi tu, insistã Rufio, Evlampionis a
fost tot timpul cu mine, n-a avut când sã
ascundã cãrţile.
- Dar poate cã a aflat un mod sã le facã sã
disparã în absenţa voastrã… Cãci presupun
cã aţi plecat de lânga ele, dacã pe urmã,
nu le-aţi mai gãsit, nu?…
Rufio zambi, delectându-se.
- şi, unde le-aţi lãsat la plecare?
- În pãmânt, Evlampionis le îngropase…
- Aha. Vezi? Poate cã locul unde le-a pus,
o fi alcãtuit din nisip mişcãtor şi cãrţile
s-au afundat în pãmânt.
Rufio stãtu în cumpãnã, la ipoteza asta nu
se gandise.
- Se poate, murmurã el.
- Eu cred cã aşa a şi fost!
Narcis îşi rupea felia în bucãţele mici,
împrãştiind masa de firimituri. Cum gestul
lui semãna cu al unuia ce mãrunţeşte pâine
ca s-o dea la pãsãri, lui Rufio îi veni in
minte o imagine din copilãrie, cu nişte
vrãbii ce se zbãteau prin iarbã, îmbãtate
cu pâinea înmuiatã în rachiul unchiului
sãu. Explicaţia unchiului, ce era la fel de
ameţit ca şi vrãbiile, fusese aceea cã
desfãtat de ciripitul lor, voise sã le
cinsteascã drept mulţumire…
Se întrebã distrat dacã nu cumva şi Narcis
avea sã înmoaie bucãţele în grog. De fapt,
ţinând seama de reţeta hangiului, tot ce-i
lipsea bãuturii pentru a fi un ceai bine
aromatizat, era chiar planta de tei sau
oricare alt ceai de consum alimentar.
- Deci, vrei sã spui cã n-are rost sã
cãutãm volumele, cã ele sunt deja la castel?
- Nu ştiu dacã sunt la castel, se eschivã
Narcis, împingând cu piciorul pe sub masã
geanta pe care Rufio n-o observase.
- Narcis, şti bine cã astea sunt doar
supoziţii, noi stãm aici şi hoţul citeşte
lucruri interzise.
- Depinde… zise nemuritorul, iar Rufio nu s-
ar fi mirat sã audã şi " dacã îndeplineşte
condiţia ".
- Pãi, la ce le-ar fi luat dacã nu sã le
citeascã?…
În loc de rãspuns, Narcis înmuie pâinea în
grog, o vârî în gurã, apoi începu s-o
mestece, strâmbându-se.
- Degeaba râzi, e foarte bunã, zise el
prefãcut.
Rufio se uitã lung la el, apoi ii comunica
cu simplitate:
- Ţi-am gãsit nasturele! şi scoase din
buzunar piesa platinatã, ce întruchipa un
dracon.
- A, da?… fãcu Narcis, uitându-se la cãmaşa
sa de mãtase neagrã.
- Ţi-am zis de ieri cã se mai ţine într-o
aţã…
Într-adevar, al doilea nasture îi lipsea.
Nemuritorul indicã locul, apoi îşi netezi
cãmaşa protector.
- Eh, am observat asearã, dar nu m-a
sinchisit prea mult. Ce mare lucru un
nasture?… Îmbrac altã cãmaşã şi gata! Numai
cã mã grãbeam şi cum asta îmi era la
îndemânã, n-am mai stat s-o schimb.
Rufio strânse din umeri; nemuritorul era
cunoscut pentru garderoba sa impresionantã,
cu haine sortate dupã culori şi material.
- Dar unde l-ai gãsit? îl chestionã într-o
doarã.
- În grãdinã.
- Da, Evlampionis îşi amenajeazã o grãdinã
nouã, îşi aminti el. L-a prins dragul de
grãdinãrit…
- La câţiva paşi de groapa cu cãrţi, adãugã
Rufio cu simplitate.
- Serios?… se hlizi nemuritorul. Cred cã l-
am pierdut, când am fost la vrãjitor sã-i
dau rãsadul de trandafiri – şti, el şi cu
Stelianos au o pasiune comunã… Rufio abia-
şi stãvilea râsul. Ia, stai, bre, fãcu el,
râzând, tu mã acuzi pe mine de furt sau mi
se pare mie??…
- Nu, rase anticarul, esti tare simpatic...
Îi întinse nasturele. Narcis trase
sfeşniscul mai lângã sine, întoarse
obiectul pe toate pãrţile, apoi îl puse în
buzunarul propriu.
- Multam... Uite, notiile de care vorbeai,
zise Narcis, intinzandu-i o agenda, pe care
o scosese din buzunar.
Anticarul dadu farfuria intr-o parte ca sa-
si faca loc pe masa, apoi lua agenda langa
sine.
Serviabil ca intotdeauna, Narcis mutase
deja la pagina de unde incepea derularea
alfabetul dacic. Intitulase lucrarea
sugestiv: " Alfabet nr. 4 " ; Rufio pricepu
de aici ca amicul lui trebuie sa mai aiba
si alte alfabete si tare i-ar mai fi placut
sa mute paginile inapoi, dar se abtinu.
Isi relua cina, mutand foile cu mana stanga.
Nemuritorul ii urmarea, intrigat,
schimbarile de expresie, produse in functie
de rezultatele pe care le obtinea Rufio in
febrila-i cautare.
- Nu vrei sa te ajut?... intreba el, la un
moment dat. Daca mi-ai spune ce vrei de
acolo, poate te pot indruma eu la pagina
corecta. Sau iti caut eu, daca ma lasi!
- Bine, cauta tu, accepta Rufio, cu
siretenie.
- Ia, zi ce nu gasesti! Narcis trase agenda
spre el si incepu sa rasfoiasca paginile la
intamplare. Nici mie nu-mi place sa caut
prea mult si chiar am patit-o mai devreme...
Se opri, luandu-si seama.
- Nu gaseam adresa unui proscris, completa
el imediat, insa deja ii captase atentia.
Il privi cu rasuflarea taiata, asteptand
inevitabilul. Dar Rufio tacu! Ce simbol
cautai? il intreba el, eliberand aerul din
plamani.
Pentru a nu comite impolitetea de a vorbi
cu gura plina, Rufio facu semn ca vrea
ceva de scris pentru a-i desena literele.
Dupa ce termina, anticarul ii intinse
foaia, rupta din agenda, iar Narcis zambi,
usurat.
Parcurse din nou paginile verificate de
Rufio si dupa cateva notari pe spatele
foii, ce semanau cu niste anagrame, scrise
ceva pe verso, sub desenele lui Rufio.
Citi fara glas, reciti si pali brusc. Se
ineca si apuca repede paharul lui Rufio,
caci al lui se golise. Lua o gura, apoi
tranti paharul, stropind cu vin rosu pe
fata de masa.
- Ha! Evrica! facu el.
- Ai gasit?... se mira Rufio, care nu se
agitase defel.
- Da!
- Ce inseamna?...
- Aaa, iti spun, daca imi zici unde le-ai
vazut! se incapatana Narcis.
- De ce? intreba Rufio, cu prefacuta
mirare. E vreo problema?...
- Nu sunt niste semne uzuale... Si mai
apoi, in ce carte ai gasit tu scrise
asemenea cuvinte, caci nu multa lume mai
stie dacica vulgara?...
- Nu era o carte... Ce semnificatie au?...
Narcis ofta adanc.
- Inseamna... " cel de langa tine, cu
dracon " . Ce-o mai fii si asta?...
- Da, intr-adevar, acum inteleg... murmura
el ca pentru sine.
- Ce intelegi??
- Nimic important, zambi el, absent.
- Acum imi spui unde le-ai gasit?...
insista Narcis, numai ca sa nu taca.
- Intr-o poveste, veni raspunsul. Aceeasi
poveste cu profetii si clepsidre, despre
care tot discutam... Acum, sunt curios sa
aflu parerea ta.
- Referitoare la ce?...
- La cat de fidel ii esti lui Stelianos si
cat de aproape vrei sa fii de lumina...
Narcis facu o grimasa de neplacere.
- Sti ceva?... O sa ma gandesc si o sa-ti
dau raspunsul cat de curand.
Rufio se ridica de la masa, strigandu-l pe
hangiu. Pe cand ii platea, Narcis ii facu
cu ochiul lui nea’ Kenan, zâmbind. Acesta
îi rãspunse la zâmbet, apoi strânse vasele
murdare.
Când hangiul le întoarse spatele, Rufio îl
prinse de guler pe Narcis şi îi şopti
printre dinţi:
- Accept orice impertinenţã, dar nu sã fiu
trãdat! Sper cã ne-am înţeles.
Nemuritorul înţepeni locului, cu un amestec
de sfialã si teamã. Îşi aranjã haina,
înghiţind în sec.
Îl ştia pe Rufio ca fiind cea mai
îngãduitoare fiinţã pe care o cunoştea ,
dar chiar şi rãbdarea are limitele ei.
