- Ceva nu e in ordine… murmurã omul şi se
pregãti sã inceapã alt cantec. ştiam cã va
fi mai greu cu tine...
- Bine, eu te las sã canţi, chiar mã
delectez, dar mã tem cã-ţi consumi degeaba
energia…
- E imposibil! Ţi-ai vandut sufletul
diavolului, trebuie sã plãteşti pentru asta!
- Mi-am vandut sufletul… cui?! şi Lotus
izbuci in hohote de ras. Fii serios, omule!
Elnur se uitã prin cãbinã dupã un scaun, un
loc unde sã stea jos; Lotus se ridicã şi
umbland intr-o grãmadã de haine, dãdu la
ivealã un fotoliu. Strãinul se asezã,
oftand.
- Nu plec la " vanãtoare" fãrã sã mã
informez asupra " ţintelor " . Niciodatã.
Citesc, invaţ, mã lãmuresc asupra persoanei
pe care urmeazã s-o salvez…
- Adicã, s-o ucizi, il corectã Lotus.
Elnur il privi cu tristeţe.
- Tu eşti altfel, trebuie sã recunosc asta.
Credeam cã ştiu totul despre tine, dar
sunt multe lucruri pe care nu le pot
inţelege; rãmai un mister şi eu nu suport
asta.
- şi, ce vrei de la mine?
- Nu te pot salva…
- Ucide...
- Terminã!... Ziceam… nu te pot salva, fãrã
sã aflu secretul tãu. Spune-mi, cum ai
facut pactul, cum poţi sã apari ca o
femeie, cand tu eşti bãrbat?...
- N-am fãcut niciun pact, rase Lotus,
netezindu-şi pãrul impletit, gest reflex,
pe care-l avea atunci cand era agitat. Ce
sã-ţi spun, continua el, strangadu-şi
halatul pe sine şi incrucişandu-şi bratele,
e o iluzie, secretul meseriei. Dacã ţi-l
zic, trucul meu ţi se va pãrea bizar, işi
va pierde farmecul.
- şi, rişti sã-ţi pierzi viaţa din pricina
trufiei? spuse Elnur, care se juca cu unul
din nasturii hainei de blanã de pe braţul
fotoliului.
- Cine te crezi , mã rog, fiul
Inchiziţiei?... pufni Lacargia. Au trecut
acele vremuri. Nu sunt obligat sã-ţi spun
nimic.
- Nu mi-ai rãspuns la intrebare.
- E o iluzie, ţi-am spus, publicul mã vede
aşa cum vreau eu sã mã vadã.
- Nu, eşti doar mai versat in uneltirile
tale malefice…
Elnur luã din nou fluatul şi incepu sã
cante altã piesã. In momentul acela, Lotus
scoase un ţipãt şi aruncã de pe el halatul,
care luase foc din senin. Strãinul zambi
mulţumit.
- Exact ce spuneam. Credeai cã-ţi merge,
fiinţã a intunericului??....
- Ah, taci!... strigã Lotus, care stingea
halatul cu apã din carafã. Nu e de la
cantecul tãu, adãugã supãrat, mi se
intamplã dese ori, din cauza flãcãrilor
prin care trec la sfarşitul spectacolului…
- Poţi dovedi? il incitã omul.
- Sã dovedesc?... Nu, asta se intamplã, n-
am cum sã-ţi dovedesc!...
- Foarte rãu, amice, dacã nu poţi, inseamnã
cã eu am dreptate.
Elnur se ridicã, frãmantand garda spadei de
lemn.
- Nu, asta e o nebunie, nu se face! N-am
cum sã-ţi dovedesc. Dar ştie Samir,
violonisul, m-a vãzut! işi aminti el,
bucuros. Accepţi mãrturia lui?...
- Deci, panã la urmã, crezi, zambi el,
rãutãcios.
- Nu, dar n-ar fi prima oarã, cand un om e
omorat din greşalã, nu ?...
- Nu, nu vreau sã amestecam pe nimeni in
treaba asta, spus Elnur, scotandu-şi spada.
Lotus se sculã de pe scaun, intr-o stare de
cumplitã agitaţie.
- Ţi-e fricã… panã la urmã, te-ai dat de
gol… fãcu strãinul, razand pe infundate.
- Nu, idiotule, nu mi-e fricã de nebunia
ta!! rãbufni Lotus. Nu eşti decat un
misionar nenorocit şi asta nu poate sã
inspire decat compasiune! şti ce? Gata! M-
am sãturat, ieşi afarã de aici!!
şi se nãpusti asupra strãinului,,
impingandu-l spre uşa.
- Bine, Lotus, dar credeam cã vrei sã afli
adevarul despre sora ta…
- Las-o in pace! marai Lotus. Las-o sã se
odihneascã…
Se lasã cã cadã pe scaun şi-şi acoperi faţa
cu palmele, suspinand.
- Nu se poate odihni, cãci s-a sinucis…
- Nu, nu e adevãrat, striga el, a fost
omoratã, au complotat impotriva Branduşei
şi au pus totul pe seama dezamãgirii ei.
Dar n-a fost aşa, nu s-a sinucis din cauza
regelui, femeile din haremul lui au
provocat accidentul. şi o voi dovedi,
adãugã cu hotãrare, voi ajunge in faţa
regelui şi ii voi dezvãlui adevãrul; voi
spãla onoarea surorii mele şi criminalele
vor cãdea in mainile cãlãului!
- şi, in spectacole…
- Intru in pielea ei… acolo, pe scenã,
sunt ea, suntem o singurã fiinţã… nu ştiu
cum, dar oamenii o vãd pe ea, nu pe mine,
ca şi cum aş fi in interiorul ei, trupul ei
şi sufletul meu… una.
- Nu ştiu ce vrajã ai fãcut, dar e foarte
puternicã. Trebuie sã se opreascã aici,
Lotus. Spui cã nu faci rãu, dar publicul pe
care-l amãgeşti cu chipul tãu angelic, cu
farmecele tale?...
- Nu fac rãu nimãnui… murmurã el, privind
fãrã ţintã.
- ştiu cã ai suferit mult, spuse omul, pe
un ton complice, aşa cã-ţi voi da o sanşã
pe care n-am oferit-o nimãnui vreodatã…
Lotus işi ridicã privirea, suspinand. Te
las sã-ţi luminezi calea spre cealaltã lume.
Lotus se incruntã.
- Ai lumanãri aici?... intrebã el cu
cordialitate şi incepu sã caute pe mãsuţã,
ridicand şi mutand obiectele; nimerind
peste cutia cu pudrã de obraz şi realizand
ce conţine, o puse inapoi, cu un fel de
silã.
Lacargia observã gestul misionarului. ştia
cã un Regis nu poate fi ucis decat
explorandu-i fobiile, iar cel de faţã, nu
putea sã sufere din pricini obişnuite.
- Nu, nu am lumanãri, il lãmuri Lotus, fãrã
a mişca un deget sã-l ajute.
- Regret, ţineam sã-ţi indeplinesc aceastã
ultimã dorinţã. E primul punct din lucrarea
mea şi pãrcã imi pare rãu acum cã nu l-am
folosit niciodatã, adãugã el, cãutand mai
departe prin sertarele mãsuţei.
- Ei, asta e acum, fãcu Lotus pe un ton
nesincer, dacã nu sunt, nu folosim...
- Dar chiar voiam… murmurã el, zambind
amar. Dar portarul nu are?!...
Lotus tãcu un moment, privind-ul cu
neincredere. Dispoziţia omului era
uimitoare şi il speria mai tare decat spada
aia de lemn, pe care de altfel, nici n-o
credea in stare sã-i facã vreun rãu.
- Aş putea sã fabric o lumanare, am cele
necesare…
- şti sã faci lumanãri?... il chestionã
omul. Pãi, fã o lumanare; nu se intamplã
nimic dacã mai intarzii puţin aici… oricum,
nu mã aşteãptã decat o cãmãruţã goalã şi
extrem de neprimitoare…
Rase. Lotus fãca o grimasã de neplãcere şi
la insistenţele omului, luã dintr-un sertar
un borcan cu cearã albã şi un şnur.
- A , dã-mi voie sã te ajut! spuse Elnur
şi atingand borcanul cu arãtãtorul, fãcu ca
ceara sã se topeascã sub presiunea jetul
electric ce-i taşnise din deget.
Lotus se asezã la mãsuţa şi introduse
fitilul in cearã, il ţinu puţin, apoi il
scoase şi il lãsã sã se usuce. Repetã
operaţia de vreo patru ori; strãinul deveni
nerãbdãtor.
- Imi pare rãu, dar merge greu, se scuzã
Lotus, razand in sinea lui.
Elnur ii fãcu semn sã continue. şi asa, se
mai scurserã cateva minute.
- Ah, nu-l ţii tu cat trebuie, fãcu omul
şi ii luã fitilul din manã ca sã-i arate
cum se face.
Dar in graba gestului, ii atinse braţul,
fãrã a bãnui mãcar cã asta ar putea sã
provoace o reacţie anume asupra lui Lotus…
Acesta il privi ingrozit şi-şi acoperi gura
ca sã nu ţipe: in faţa ochiilor sãi defilau
scene ireale, de o cruzime fãrã margini,
iar protagonistul acestor imagini era chiar
interlocutorul sãu, ocupat cu borcanul.
- Vezi?... Trebuie sã-l ţii mai mult in
cearã. Hai, continuã, ce-ai rãmas aşa??...
Lotus apucã borcanul cu o aşa forţã cã
acesta se crãpã şi ceara, incã fluidã,
incepu sã curgã prin crãpãturã, arzandu-i
degetele.
- Hai, gata! izbucni omul. E destul de
groasã lumanarea aia ca sã ardã şi dupã ce
termin treaba!..
.
Lotus inghiţi in sec. N-avea sã uite
toatã viaţa ceea ce vãzuse in mintea
acestui Regis…
Omul inalţã spada de lemn.
- Sstai!... urlã Lotus, ridicand braţul sã
se apere, deşi ştia cã lemnul nu-l poate
ucide.
Sã fi fost o iluzie?... Aşa işi speria
Regis victimele??... Lotus una ştia: nu voi
a sã moarã panã ce nu-şi rãzbuna sora. şi
pentru asta ar fi fãcut orice.
Aşa cã atunci cand spada se roti deasupra
capului sãu, Lotus se intinse peste masã şi
reuşi sã rãstoarne o cutia albastrã, al
carei capac zburã cat colo, iar conţinutul
pulberos se imprãştie pe faţa şi pe hainele
strãinului…
Elnur scoase un icnet de surprizã.Lotus se
pregãti sã foloseascã stiletul.
- Ce faci?!...
- Mã apãr, tu ce crezi?... strigã Lotus.
- Ce-i asta?? Cu ce-ai aruncat pe mine?...
ţipã omul ca scos din minţi, privindu-şi
hainele.
- Pudrã… rãspunse tanãrul, cu tristeţe in
glas.
Elnur suspinã, iar mainile sale, incã albe
de pudrã, incepurã sã tremure spasmodic…
Sub pulberea aceasta finã se ascunde toatã
uraţenia lumii, tot ce e considerat
inestetic şi respingãtor, de la riduri de
bãtraneţe şi pete de varicela panã la
moartea insãşi…
" De ce nu-mi rãspunzi, sufletul meu?...
Eşti incã supãratã pe mine?... " Dar ea nu-
i vorbeşte, nici mãcar nu-şi ridicã
privirea de pe cartea din poalã… " E
tarziu, draga mea… " Ii atinge pãrul, dar
capul ii alunecã pe umãrul stang. Fratele
se infiorã. O ridicã pe braţe şi o aşeazã
pe pat; ii descheie rochia, ii freacã
tamplele – nimic. şi totuşi, pielea ei e
caldã, deci nu poate fi moartã…
Abia mai tarziu, descoperã urmele
strangulãrii, sub stratul gros de pudrã.
- Nici nu-ţi inchipui ce-ai fãcut!... il
ameninţã omul.
- Nu meriţi sã trãieşţi, şopti Lotus cu
hotãrare.
Elnur care scãpase arma din maini, il lovi
cu sete pe artist şi se aruncã asupra lui,
dezarmandu-l.
- Nu te impotrivi!... Nu vreau sã te
chinui.... Trebuie sã renunţi la rãzbunare,
sora ta era o stricatã, ãsta e adevãrul…
- Moartea… moartea te invãluie, aşa cum o
invãluia şi pe sora ta… şoptea Lotus,
gafaind. Nu te impotrivi, n-ai cum …
- Taci! Taci!... murmurã Elnur, la capãtul
puterilor. Lotus apucã de marginea fetei de
masã şi rãsturnã obiectele peste ei.
Ochii ce-l implorau devenirã sticloşi, iar
Lotus ii inchise pleoapele.
- Lotus dragule, ai facut prostia vieţii
tale… sau ţi-ai asigurat un loc in
eternitate. Ce va fi, vom vedea.
şi zicand acestea, deschise alt sertar de
unde scoase un flacon gol. Aşteptã puţin
panã ce trupul de Regis incepu sã se
volatilizeze şi captã acest gaz in flaconul
sãu.
