Nimic nu se compară cu visul unei nopţi de vară:
â€Ţ E Shakespeare care îi dă târcoale şi coboară,
În visul ei din miez de vară."
Când cavalerii se întorc din noaptea clară,
Pândeşte în roua dimineţii o fată chioară.
Nimic nu se compară ca visul ei de vară.
Privind soldaţii armurii se pierde în
cântecul strunit de o vioară:
â€Ţ Divin se pleacă Domnul curţii să
n-o doară,
Se pleacă să ridice din tărână o piatră rară.
E bob de rouă prelins din ochiul fetei, .....
El a lasat-o chioară."
Sedus intens de reflectarea chipului atât de
clară,
Confuz îşi pierde gândul, spre ea, el cu
iuţeală zboară.
Doreşte să o vadă, curios şi indecis s-o ceară.
Amagitor şi fals se tulbură cuvintele în
vântul de pe seară,
Apare Shakespeare, ... coboară, în visul ei
din miez de vară:
â€Ţ Cu teamă, dezgolită, aproape goală
Îşi pierde liniştea în veghe amară."
