Vântul îmi spulberă pletele negre şi
impermeabilul suflând,
impermeabilul meu fâlfâie precum o flamură
neagră în vânt.
Sunt doar în trecere pe pământ.
Cineva mă-nmormântează-n ceruri, pe când
sângele-mi bate-n artere frenetic din
aripile verbului "sunt".
Muritorule, născut în toamnă, sub zodia agoniei,
leac îţi cauţi în strigarea smulsă din
gâtlejurile celor morţi,
în mierea extrasă din cuvinte, -n gustul
amar al tăriei,
în aspirinele băute cu ceaiul negru, în
albele nopţi...
Scorpionul celest mă împunge cu mii de raze
din umbră,
îmi aleargă otrava luminii prin neuroni şi
prin vene.
Corăbiile cărnii după sirene cu ochi căprui
umblă,
bântuită de-un roi de albine nocturne,
tâmpla mea geme.
Vuiesc astăzi pustietăţi mişcătoare sub
ploaia de stele,
se ruinează în mine cele şapte minuni ale
lumii...
Carul-Mare-şi plimbă visătorii ре-abrupte
căi şi rebele,
se duce naibii şi Ursa Mică, - şi iese
nebuna din piele...
Plină este sfera Lunii de sine,
pieptănându-i perciunii
insomniacului palid care îi locuieşte pe unii.
Vântul îmi spulberă mantia de himere suflând,
mă cravaşează cu patimă, mă pălmuieşte.
Un domn cu vocea ruginită mă ucide în gând,
bătându-mă pe umăr cu palma părinteşte,
pe la spate-mi persiflează umbra mişelul,
rânjind...
Coboară treptele-n adâncul subteranei săracii
şi tac mâlc sfincşii cetăţii, cu vorbe
plebea-i hrăneşte...
Pe vârfurile tăcerii flanează zeii,despicând
zdrenţele de nouri luminoase,
îşi oţeleşte sabia spiritul şi străluceşte...
Pe când se bate cu îndoielile cugetul, care,
vai, sângerează crunt,
inima-şi scrie pe albul foii durerea cu
fluidele verbului "sunt".
Ca un corb rănit, cel dus pe gânduri
şchiopătând,
din aripi negre-mi flutură
peste o trecătoare care apune în orizonturi
de purpură.
