... şi veni-va din nou inima nopţii şi va
bate prelung
din aripile umbrei tale pulsul unei lumi
muribunde
care de câteva toamne-şi numără ultimele
secunde...
Bătută de vânt, se-abate subit peste tine
nenorocita de ploaie
şi-ţi bate-n bătaie de joc cu ciocănele
metalice piroane de gheaţă în craniu.
Te trezeşti din somn răstignit pe o cruce de
carne, cu o durere acută de suflet
şi cu senzaţia vie că-n loc de gânduri, la
tine în creier,
zvâcnesc câteva zeci de inimi bolnave, -
o ploaie de păsări ţipând în cădere
vorbele lui Vadim(fratele
de cruce răsturnată în ceruri):
" Tu eşti bărbat-bărbat sau sugaci-sugaci...
blea..."
Te ridici grabnic din pat şi, cu ochii
sclipind aidoma stelelor,
începi să te agiţi prin bezna oarbă dintre
tâmplele tale,
în căutarea unui punct de reper, a unui
singur punct de reper...
Te hotărăşti, într-un târziu, să-nchizi uşa
de la intrare şi fereastra de ieşire,
pui apa de ploaie-n ibric şi ibricul pe foc,
fierbi o cafea tare, o sorbi dintr-o
înghiţitură,
stingi pe urmă becul electric, ţi-aprinzi
nervos o ţigară,
fumezi pe întuneric şi-aştepţi îndelung
să-ţi vină minţile toate la cap
şi-ţi vine inima nopţii în vizită, şi tu te
bucuri nespus de prezenţa nefastă,
îţi deschizi larg coastele, o inviţi
înăuntru, pregătit să o cuprinzi(după ce
trece pragul)
în braţele însângerate
şi ea ajunge, până la urmă, să te bată cu
pumnii tăi proprii în piept,
tu-ncepi s-o baţi întruna la cap cu
migrenele tale ce n-au rezolvare.
Ea te ascultă-n tăcere, din când în când ,
mai schiţează câte un zâmbet,
aşteptând pe cineva să coboare şi să te
binecuvânteze
cu o palmă uriaşă de aur peste gură,
ori poate cu vorbele lui Vadim fratele,
tunând ameninţător deasupra umbrei turnate-n
beton peste suflet.
şi toate acestea se vor întâmpla cu puţin
înainte de infernul unei zile de muncă
într-un subteran (neuro)toxic de poluare
fonică maximă.
