Cobori pustiit dintre oamenii burduşiţi cu
vorbe şi râsete, te-adânceşti în gânduri
până la tâmple, mergi prin tine însuţi în
cercuri până te-ntuneci la chip; te opreşti
atunci în faţa inimii şi saluţi solemn golul
care o locuieşte. Te dezbraci pe urmă de
umbre, te descalţi de noroaie, încaleci pe
şarpele-vânt şi urci treptele singurătăţii,
numărând până la 77. Treci pragul casei cu
numărul 11, deschizi o uşă-n pământ şi o
fereastră în ceruri, străbaţi labirintul
de-oglinzi reflectându-ţi nopţile albe(una
mai palidă decât alta),
îţi pui după aceea pe limbă pastila pentru
tăcere şi dai peste gât un stacan de tărie
în cinstea celui care ai fost.
Te-ntinzi apoi pe canapea şi-n timp ce dormi
dus, visezi că te afli în vizită la vecinul
de sus, că asişti, de fapt, alături de
câţiva îngeri lunatici la şedinţa ta proprie
de acupunctură pentru crâncena durere de cap
şi sentimentul incurabil de greaţă.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Nu sunt un bun critic...insa stiu ca tu esti un bun poet.
Uneori e dureroasa realitatea...de aceea exista oameni ca tine!...
