Uneori te trezeai
cu o senzaţie vagă de sufocare,
iar neliniştea ochilor tăi
întredeschişi
îmi povestea în şoaptă la ureche
istoria aceluiaşi coşmar neînvins:
"În inima nopţii,
la mine în piept,
visez din vreme în vreme
cum se încleştează
fraţii tăi siamezi
într-o
îmbrăţişare
aproape mortală-
unul cu degetele înfipte
în grumazul celuilalt."
Alteori, îmi ziceai
că ai visat cum pe mine
o umbră în somn
încerca să mă sugrume
şi mă implorai atunci din tot sufletul
să mă trezesc şi să-ţi promit
că nu voi dormi strâns
în nopţile lungi de noiembrie.
Eu, ca de obicei, te linişteam,
spunându-ţi că, oricum,
sub fiecare răsărit de soare,
agonizând, se mai stinge
câte un visător,
iar singurătatea fratelui său
îndoliat
îşi va zidi pe urmă infarctul
într-o inimă neagră
pe albul foilor de hârtie.
Din când în când,
noaptea,
la tine în piept,
fraţii mei siamezi
se încleştează
într-o
îmbrăţişare
aproape mortală-
unul cu degetele înfipte
între coastele celuilalt...
