sens fara sens...
Mã pierd în iluzii de cleştar
Cînd fericirea îmi cutreierã nefiinţa …
Îmi ascund de nemurire fiinţa îngropatã în
tãcere
Şi mã sting fãrã farmece modelate …
Madone de argint mã cheamã sã dezleg
tainele dumnezeirii
Şi sã port pe braţe sicriul neputinţei ….
Mã roade uitarea flãmîndã
Care mi-a îmbolnãvit sufletul de gastritã …
Mã dezlipesc de filele zâmbetetului
Ca un triunghi de laturile sale
Şi îmi lipesc pe frunte dorinţa veşniciei
Care te mai recunoaşte şi azi …
Poate cã dumnezeul meu a trãit în alte ere
Poate cã veşnicia mea este pãcatul
singurului sãrut
Care ţi-a dat un sens …
Care mi-a spulberat non-sensul …
Care mã vrea , care te strigã , care ….
Mã ucide …
( 28 febr 2008 )
Lumânarea Timpului meu
Privesc dezgolitã de regrete altarul unei
iubiri ucise
De indiferenţe care –şi scuturã petalele .
Vãd cum ard pe el lumânãri care demult şi-
au stins neputinţele
Şi care lumineazã acum cãrãrile trupurilor
noastre …
Pe masa ruginitã de minciuni
Stau buchete de amintiri … toate flori ale
deznadejdilor.
Mã aşteaptã sã le culeg … sã le pun pe
mormîntul iubirii mele .
Dar el e gol … - ca şi mine - … gol de
neînţelesuri , gol de sensuri fãrã
necuprinsuri
Acelaşi mormânt în care mi-am îngropat
eternitatea ultimelor clipe
Pe care le-am trãit în braţele visului meu
rãtãcit …
Abia întrezãresc … flãmândã şi bolnavã de
iubire
Lumânarea timpului pe care l-ai ucis – şi
pe el ! –
Fãrã sã ştii cã ceara arde … mâinile celui
care o ţine …
Fãrã sã ştii cã atunci când arde …
Iubirea se transformã în scrum …
Pãcat …
( 28 febr 2008)
Mame
Ne îneacã oceanele neîndurãrii
Secate de arşiţa hoinarã a trecutului .
Ne îneacã lacrimile amãgirilor
Secate în fântânile deziluziilor .
Îgenunchem în faţa dumnezeului fals
Care a fugit cu întreaga sa lume de îngeri
Ascunzîndu-se în spatele teribilismului
Sub pãmîntul spaţiului închis … de
amãrãciuni
Deschidem ochii sã privim cerul îndurãrilor,
Sã strigãm unui Tatã surd şi orb
Aceeaşi rugã pãgânã din ultimul veac.
Am învãţat sã sugem la sânul atâtor mame
Care şi-au pierdut laptele din cauza
drogurilor amintirilor
Şi tot tragem în noi , sperând sã mai curgã
un strop de lapte amar .
Avem însã toţi o singurã mamã
Avem însã amândoi o singurã viaţã şi
O singurã moarte de gãsit …
O singurã veşnicie de trãit
În întunericul mormîntului de cearã …
Te-am iubit …
( 28 febr 2008 )
Copilul din mine
Zâmbete calde se zbat între sens şi non-sens
Copil fãrã de cuget , supus necredinţei
Mã-ndrept cãtre aceiaşi martiri de lumini
Sã te caut prin fulgerele fiinţei .
Şi mã zbat între vis şi real , în sânge sã-
mi las jurãmîntul
Copilul de ieri ce-a pierit
Azi işi sapã cuminte mormântul .
Sunt zeul ce fuge
Sã dezgroape fiinţa de cearã
Sã îngroape nefiinţa de cleştar …
Sã –şi mãnânce uitarea şi sã moarã .
Copilul din mine te cautã – copil de ieri
ce-ai fost şi tu –
Sã te întrebe unde i-ai lãsat jucãria .
Sã te mângâie cînd plângi pentru cã
Maşinuţei tale I s-a rupt vecia .
n-ai cum sã înţelegi ?
nici nu-ţi cer …
norii s-au umplut deja … stã sã plouã …
iar pe obrajii copilului din mine
deja s-a pornit ploaia …
în timp ce tu râzi ….
Agonie !!!
( 28 febr 2008 )
Şi îngerii plâng …
Ochii timpului s-au deschis pentru câteva
secunde
Pentru a vedea fumul uitãrii .
Gura s-a deschis pentru a gusta nefericirea
Şi a înghiţi surâsul .
Cerul s-a luminat pentru câteva clipe
Pentru a se întuneca pentru totdeauna
Şi a –şi arunca peste pãmântul amintirii
Fulgerele nepãsãrii .
Norii şi-au revãrsat durerea peste pãmâtul
fiinţei mele
Pentru a-şi gãsi nefiinţa din adâncuri
Şi pentru a mã îngropa de vie în abisul
neputinţei …
Acum îngerii tremurã în neguri de luminã,
Demonii râd cu ecouri de fericire
Şi inima mea bate ultimul ceas …
Vezi îngerul acela cu aripile frânte ?
Da , acela care urcã tot mai greu …. !
Şi da , sângereazã … (dar rãnile se vindecã
…! )
Şi îngerii sunt puri …
Nu încerca sã descifrezi misterul … !
Aflã doar …
Cã şi îngerii plâng !!!
( 29 febr 2008 )
Pat de dorinţe
Pãcatele ne-au cuprins trupurile
Dezgolite de remuşcãri şi de înfrînãri,
In ultimul ceas al veşniciei pãgîne .
Dorinţele şi-au sãpat neînfrînãrile
In pãmîntul trupului bolnav de neîmpliniri
Şi s-au zbãtut între puteri şi neputeri .
Mîinile şi-au uitat scopul
Şi s-au pierdut în mângâieri de-o clipã,
Rãtãcindu-se în împliniri secundare …
Buzele au uitat sã vorbeascã prin cuvinte
Şi-au ales sã ucidã vorbele … ( care oricum
nu-şi aveau rostul)
Alegând în schimb pãcatul salvator …
Trist a ramas însã … neînţelesul …
Pentru cã eu am trãit cu sufletul …
Şi acum ….?
Am amuţit …
( 29 febr 2008 )
Bãtaie inutilã
Cuvintele care aduceau surâsuri
s-au transformat în motive de dureri .
lovituri de pumnale transformate în pumni
de rãtãcire
se nãpusteau asupra trupului meu dezgolit
de frãmântãri .
scrisori care tãinuiau neputinţe şi iluzii
deşarte
nãşteau puteri de fier în pumni de bãrbat
chinuit de gelozii infantile .
versuri ce trãdau jurãminte nespuse
aprindeau lumini de întuneric în suflet
rãtãcit .
şi atunci … pustiitã şi rãtãcitã , plinã de
sângele nevinovãţiei
mã pierdeam în chinuri de amintire
şi mã întrebam ce am fost …. Unde eşti ?!
şi abia dupã ani de suferinţe însângerate
şi de chinuri umilitoare
te-am întâlnit …
şi mi-ai legat rãnile … şi ai spãlat
sângele închegat …
şi ai fãcut sã batã din nou o inimã de
înger …
dar … o bãtaie inutilã …
o secunda furatã , o durere înãbuşitã în
sãruturi amare …
şi totuşi … trãiesc … !
( 29 febr 2008 )
Femeie
Dintr-un pumn de lut
s-a plãmãdit un gând .
dintr-o suflare de adevãr
s-a nãscut o inimã .
dintr-o mânã de pietre s-a modelat o tãrie .
iar dintr-un pahar de vin
s-a închegat un trup .
tãlmãcire :
gândul femeii e ca lutul cumpãrat din
magazine :
scump şi delicat , sau ieftin şi murdar .
inima femeii e un suflu de înger sau de
demon :
zboarã la o simplã adiere …
puterea femeii este orgoliul de piatrã
pe care-şi clãdeşte puterea de a merge mai
departe !
dar .. cel mai tragic …
trupul femeii este ca vinul : te îmbatã ,
te ameţeşte …
l-ai gustat , îl mai vrei , tot mai mult …
pânã când …
a doua zi .. ţi-ai revenit …
Cãci eşti bãrbat !!!
( 29 febr 2008 )
Plic cu 7 timbre
Am gãsit un plic .
m-am gândit sã scriu şi o scrisoare
( pentru cã norocul trebuie înmulţit !)
şi sã o pun în el .
şi-am scris-o . Era plinã de cuvinte
îndrãzneţe , de litere curate
şi era parfumatã cu iubire . Multã !
cînd însã am terminat-o … am pierdut plicul
…
şi m-am gândit sã nu cumpãr altul …
( de ce sã risipesc banii ?)
Şi am lãsat-o pe masa destinului …
Şi literele s-au îngãlbenit …
Apoi s-au şters … şi-abia se mai vedeau …
Dar într-o zi … cãutând prin sertarele
gândurilor …
l-am gasit … plicul meu … gãsit din
întamplare
pe strãzile întunecate ale vieţii!
doar cã acum … avea 7 timbre …
am pus scrisoarea înãuntru …
dar n-am mai avut curajul s-o trimit ..
niciodatã !
ştii ce am vrut sã spun ?
cã destinul meu s-a schimbat dupa 7 ani …
cã inima mea – scrisoarea îngãlbenitã –
a rãmas în plicul meu cu 7 timbre …
definitiv …!
Recunoşti ?
E povestea noastrã …
pardon … doar a mea !!!
( 29 febr 2008 )
De nu ar fi fost toamnã …
Dacã nu ar fi fost toamnã în sufletul tãu,
Sã nu pice frunzele , sã nu îngãlbeneascã
sentimentele !!
De nu ar fi plouat peste amintiri,
Sã nu le ude şi sã nu le şteargã !!
De nu ar fi fost vântul tomnatic , care sã
brãzdeze obrajii viselor !
Viaţa mea ar fi avut faţa luminatã de
zâmbete şi fericiri !
Dar …
Nu întotdeauna ne întâlnim în acelaşi
anotimp …
Nu întotdeauna primim ce meritãm ,
Nu întotdeauna dãm atât cât ni se oferã …
Pentru cã timpul nu aşteaptã
anotimpurile ..!
Şi totuşi .. de nu ar fi fost toamnã …
Poate ar fi fost iarnã şi era mai dureros …
Mai bine sã îngãlbeneascã decât sã îngheţe
… !
( 29 febr 2008 )
Lecţie neînvãţatã
Singura lecţie pe care nu am învãţat-o
niciodatã
A fost .. prima …
Nu ştiu de ce … poate pentru cã mereu mi s-
a pãrut
prea uşoarã sau prea lipsitã de importanţã …
dar mai târziu am învãţat despre lecţiile
vieţii .
şi am rãmas cu acelaşi defect : pe prima nu
am reţinut-o niciodatã !
e cea în care scrie cã nu trebuie sã
iubeşti
fãrã sã cugeţi !
şi când mã gîndesc cã e cea mai scurtã
lecţie
pe care am citit-o vreodatã … !!
( 29 febr 2008 )
Pereţi de hârtie
Ai intrat fãrã sã ştii – cãlãtor hoinar –
În camera mea cu pereţi de hîrtie .
Te-ai aşezat pe patul din mijloc
Şi ai adormit .
Ai visat un criminal care îţi îndrepta
pistolul spre tâmple
Şi ai lovit puternic în pereţii camerei
mele.
De fapt .. i-ai mototolit …
Şi camera aceea .. era inima mea …
Ştiu cã n-ai fãcut cu intenţie …
Dar totuşi … acum numai am pereţi …
Şi-mi este frig !
( 29 febr 2008 )
Ar fi fost mai bine …
" Ar fi fost mai bine sã nu ne cunoaştem
Sã putem visa la nesfârşit la îmbrãţişãri
neputincioase .
Ar fi fost mai bine sã tragem Cortina dupa
primul act
Şi sã nu ne vedem niciodatã ! "
Cam astea ar fi fost cuvintele nerostite de
tine
Pe care le spui în acelaşi glas cu
destinul .
Cam astea sunt cuvintele pe care aş vrea sã
le spun şi eu …
Numai cã mie … soarta mi-a spus cã prea
suntem laşi
Şi cã prea ne naştem sã regretãm !
Aşa cã e mai bine sã rãmân singurã în
camera cu 4 pereţi de gheaţã
Decât sã nu fi ajuns niciodatã în cuptorul
patimilor …
Cel puţin acum cunosc şi Raiul şi Iadul !
Ce norocoasã !
( 29 febr 2008 )
Adevarata iubire
Adevarata iubire se naşte din vise
Trãieşte vecia într-un minut
Şi moare atunci când Raiul s-a întîânit cu
Iadul .
Adevarata dragoste se ascunde între Frunze
de toamnã şi
Sare de sub zapada care se topeşte în
palmele timpului ,
Ca un fulg de nea într-un decembrie
îngheţat de neîmpliniri .
Adevarata iubire
Nu are anotimpuri şi ani …
Are doar un pronume personal … la persoana
I plural !
NOI !
( 29 febr 2008
