Poveştile se-ntorc la început.
E timpul ţintuit în amintire.
O floare albã clipa şi-a trecut
Murind câte puţin în neîmplinire.
Pe cine o sã-l doarã-acest destin
În lumea-aceasta plinã de minciunã,
O lume care pierde departe, în senin,
Lumina dulce-a clarului de lunã?
Visãrile mai pot apare iar
În viaţa noastrã parcã prea nedreaptã.
Iubirii vechi, hai, sã-i mai dãm un dar
Acum când liniştea doar ne aşteaptã,
Când timpul ţintuit în amintire
Închide din cãrãri pe cea mai dreaptã.
