|
|
Anunţ:
Antologie literară colectivă
| |
| [
POEZIE ] |
liliana |
LUMINA NOPÅ¢II |
| |
La apusul Soarelui
Plânge ochiul omului.
Plânge şi se perpeleşte
Noaptea când i se iveşte.
Nu mai plânge ochi pustiu!
Cãci puţini sunt cei ce ştiu
Nopţile cã sunt şi ele
Ale zilei pãrticele.
Chiar de sunt întunecate
De Luceafãr sunt purtate
Şi cu stele se-npreunã
Împrejur la sfânta Lunã.
Doarã ochiul nevoiaş
Nopţilor le e trufaş.
De-ar fi el mai în putere
Ar putea la nopţi sã spere.
Suflet prea mult încercat
Tu de mult ai şi uitat
Sã chemi negura sã-ţi fie
Un îndemn la armonie.
Noaptea ce va sã se aştarnã
De te-o transforma în stanã
Tu sã ştii cã şi o piatrã
Poate zãmisli o astrã.
Şi sperând la înãlţare,
Cum aşteaptã fiecare,
Lasã viaţa sã petreacã
Unde i-o fi ei sã-i placã.
Dar ce-i noaptea asta oare?
Te întrebi la întâmplare,
E cununa ce şi-o pune
Ziua care va apune.
Iar apusul ce mai este?
Face parte din poveste!
Este ciclul ce petrece
Zilele ce or sã plece.
Lasã gândul, uitã urma
Nopţilor cu vãl ca spuma!
Încã Soarele e sus,
Ziua nici nu a apus.
Soarele de va apune
Nimãnui tu nu îi spune.
Spune doar cã te orbeşte
Ziua care se iveşte.
|
| |
| Data
înregistrãrii textului:
21.12.2012 |
| Numãr
accesãri / comentarii:
927 /
0 |
| |
|
«Cenaclul
Literar Online» |
«Noduri
şi Semne» |
|
|
|
|
|
