zãbovire în faţa ferestrei
clipele
se rostogolesc pe clapele unui pian
plouã
aripi de fluturi strãmutã privirea în profunzimi de stele
deasupra apelor
întunericul strânge rufele pãtate de ruginã
jeturi de raze
filtreazã umbele
o cheie uitatã-
pe margini de râpe
aduce aminte cugetului de înţelesul înşelãtor al lucrurilor
proiecţia ei în minte
e un zâmbet în paharul unui vesel înger
e femeia pãrãsitã pe maginea drumului
e o romanţã de duminicã mohorâtã
e o cãdere care rupe puţin câte puţin legãtura cu toamna din noi
e o înaintare spre miezul fructului copt
care mutã dorul spre Dumnezeu
cheia uitatã pe margini de râpe
nu poate atinge ţinta înţelesurilor coerente
dacã nu deschide şi-o poartã
*
cautã în poartã
calea ce duce la poartã
lasã pe prag
umbra morţii
înãuntru
masa-i gãtitã
gustând noi înţelesuri
ochiul tãu
va trece agale privirea printre duşmani
urechea ta
zumzetul vicleniilor îl va risipi printre valuri
sãrituri din octavã în octavã
cãderi
reveniri
sigur
se joacã cineva cu emoţiile
a murit caracatiţa paul: cine va rãstãlmãci viitorul
romanţa lui rezso seress nu mai clocoteşte singurãtatea
consfinţirea nu mai este tatuatã pe frunte de
gândul pãtimaş
plouã peste semãnãturã
în suflet doar
cer limpede
liniştit de toamnã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
e un amestec de ganduri si imagini suprarealiste din care se simte zvacul. Fie-ti fereastra mereu deschisa.
Imi place!
