deschide cutia de sticlã a cuvântului
în care
un clopot de lacrimi
îmbracã în sunete tãcerea
picãturi de ploaie
alunecã pe obrajii piticilor
pictaţi
în nuanţele halucinantului curcubeu
niciun gând nu strãbate durerea
nicio cucuvea nu aşteaptã la colţuri de
strãzi asfinţitul
câţiva arbuşti
în fotma unei mâini cu degete rãsfirate
ating cubul de gheaţã
**2**
pe un raft
mai multe
prisme patrulatere
aveau epiderma pe dos
rãnile
tuturor intersecţiilor sensurilor cuvintelor
semãnau cu nişte pâlnii semantice
sânge era peste tot
temerile materiei
nãscute din antimaterie
scrâşnetul gheţii
atinsã de genunchiul patinatorului
sunt scrise în
pomelnicul ctitorului
**3**
pãianjenul de apã
rãbdarea
pune la uscat
trimiteţi izvoarele golului
sã ude deşertul
trimiteţi pãsãrile bunului simţ
sã zboare
deasupra
josniciei
zãpezile stãpânului sã
acopere nesimţirea din noi
**4**
spinoasele lupte dintre a fi şi a avea
dintre încrezãtoarele vise de a atinge
stelele
şi
încrâncenata materie
care te ţine
ţintuit într-un scaun cu rotile
toate acestea
au menirea sã te scuture
sã te dea de toţi pereţii
pânã vei înţelege cã
gradul de conştientizare a sinelui
depinde de aplecarea spre celãlalt
în interiorul cutiei se aflã o altã cutie cu
alt indiciu
**5**
hidra de mare
usturimile ochilor duce spre larg
amãrãciunea limbii îngroapã în cerul
abisului
nu vom şti niciodatã ce urmeazã
dacã
pãşim pe bucurii trecãtoare
dacã
dãnţuim în horele bestialelor iele
dacã
privim în oglindã zâmbetul searbãd al
trupului
cutia neagrã amestecã galbenul cu dungile
albe
nu înregistreazã priviri piezişe
prelinse
pe ziduri de case
nu numãrã trãdãri
şi prãdãri de vise
amesteca numai galbenul cu dungile albe
cutia neagrã
ţese în fibra-i de metal şi sticlã
trecerea clipei spre eternitate
**6**
urmele de foc ale roţilor
sunt
împlântate în zãpadã
gândul a fost despuiat de întuneric
mari zboruri de luminã inundã orizontul
copaci fãrã frunze ascultã acum ciripitul
universului
piramida fatalã
deschide feţele
privirea candidã a copilului
înmoaie aisbergul
într-un colţ priveşte înlãcrimatã speranţa
**7**
o toamnã bogatã
îşi pierde strãlucirea în cãutãri
de sine
culorile orgoliului
pãlesc treptat
în faţa iernii nemiloase
rãspunsuri de da şi nu
vor lãcui
capacul coşciugului