fire de nisip
strânse într-o scoică;
mărunţi nori-
adunaţi într-o găoace,
prevestesc cataclisme.
încinsă cu o cernită copilărie, mirosind a
lămâiţă,
mă întorc spre mine însămi:
culeg franjurile unui gând, unui suspin.
*
*
*
voi lăsa negurile serii
să acopere
surghiunul luminos al tăcerii.
umbrele mâinilor-martori cu aripi ai fericirii,
vor mărunţi zborul fluturilor.
privirea în larg
va aştepta semnalul de plecare.
*
*
*
*
iarna a trecut...
mai multe ploi, poate vor veni...
mai multe lacrimi.
aceleaşi triluri vor anima pădurea
dar,
alte păsări vor zbura deasupra-mi-
alte doruri.
*
*
*
nor violet,
tighelat cu fir de aur-
între două dorinţe se află numărul.
peştii spadă
străpung zidul calcaros al favorurilor-
se lasă seara peste insula ta!
iată, vin pescăruşi la fereastră , să
ciugulească fărâme din zori.
muştele, mai aprig
vor devora lumina!-
în inimă ilarităţii,
adevărul va explodă de râs,
într-o ploaie de stele.
ostenită de atâtea oscilaţii,
marea va retrage zeiţei darul:
se vede nisipul!
*
*
*
puzderie de fluturi,
în faţa focului dansează un fantastic dans.
petale albe se lipesc de geamuri-
e că şi cum ar fi nins...
în a serii grabă.
*
*
*
pe terasa încercuită de valuri
incendiate de un magic cerc,
sorb cafeaua gândindu-mă la tine...
undeva între turnurile răsăritului şi
cazematele apusurilor
stai
în cumpănă.
oare, ce trăiri de cutremură?
*
*
*
nu ştim de unde va muşca tăcerea,
ce răni va face singurătatea..
nu bănuim unde-i sălaşul găunosului gând,
care macină mintea.
totuşi,
fără să bubuie,
fără să clipească,
într-o clipă de singurătate, reculegere
lumina
acoperă şi striveşte putreda cugetare.
