albastru a plâns mănăstirea în apele
palmelor tale;
pe gât s-a prelins trecerea unei tăceri
roşiatice din tubul de ruj.
violaceu a picurat infinitul pe umeri
crâmpeie de vise.
beat de lumină,
soarele
s-a dus mai la umbră, să se culce
între săni de ivoriu.
o aripă de ibis a tăiat luna în două:
cât ai clipi,
un fulger
a înfipt semilune între coji de lămâie şi
miez de pepene galben,
din cupele de ingheţată ale ochilor tăi
