Moartea,
Rapeste nu doar viata…
Ci si sufletul celui care,
Care atarna de un gand al sperantei…
Al intelegerii…
Te trezesti singur si parasit
Intr-o lume neinteleasa,
Urmand legi eretice,
Supunandu-te neintelesului, urmand …
Doar minciunile unor nebuni.
Fugi spre lumina mintii tale,
Cauti un colt in care
Gandurile sa te inteleaga
Timpul sa dispara, visul sa se stinga…
Viata sa-ti revina in corp,
Sa simti ca….
Dar in final te stingi, mori urmand idealurile
Unor franturi de existente….
Buzele-mi reci mor,
Cerand ascultare… un fior ma cuprinde,
Al neintelegerii, al fricii, al dezamagirii.
Simt atingerea lor inceata, ucisa de
minciunile spuse,
De idealurile lor….
Care ma bantuie, rapindu-mi viata….
Rapindu-mi totul…. Inecandu-ma in uitare si
regret.
Rece si intunecat….
Viitorul se ascunde, trecutul paleste….
Prezentul e un vis….
O iluzie a mintii bolnave …
care in adancurile ei striga….
Varsand lacrimile disperarii ,ale uitarii,
ale mortii…
Cu ultimul suflu, incerc… ma ridic….
Strig crezand ca cenusa din jurul meu va
intelege,
Dar totul se transorma in ecou….
Doar un fior ….
Inabusit de falsa nebunie,
A unor buze morbide…
Atinse de falsa atingere a timpului,
De iluzia…. Mortii.
