M-am luminat, de tine, Toamnă... Enea. De
ramuri, firave, de galbenul ţinându-se cu ale
sale buze, sihastre, de liniştea ce-o poartă
umbra nopţi.
M-am luminat de ploaia de frunze fumuri...
şoptind aleei, cu ale timpului valuri.
M-am luminat de lumină.
** Decor **
Lacul lăcrimează cu o adiere prin seară. Prin
seara cu păr înstelat, cu zâmbet înmierăsmat
de petale roşii, cu ochii din flăcări pictaţi.
Parcul glasulu-i mut.
*** Visul ***
Prin focul fără fum mi-aş dori să cutreier. -
Să înnot prin el, să beau din el! să mă îmbăt
cu focul fără fum.
Până ce se va scufunda inima, topindu-se...
...
Până ce focul fără fum în leu se va preface,
pe ochii-mi ieşind; înnebunind: glasuri,
auzuri, mirosuri.
...
Lacul în ocean!
Oraşul în munte!
- -
O... ale tale, tu, Toamnă iluzi mă constrâng
cu alb. Culoarea-ţi mută, faţă de mine...
Tu, Toamnă!... cu păr înstelat, fără de
zâmbet, cu ochii din sticlă sculptaţi...
...
Culoarea-ţi de pământ, zăpada năvăleşte pe
aleea, cu valuri.
- -
Tu, Toamnă...
Fără de galben... măcar...
.
M-am întunecat, de tine, Iarnă...
Tu, Iarnă, carceră a Toamnei!
**** Dormitor ****
Se dezbraca incaparea de mobila...
Varul cade, se stinge lumina.
Totul... in bezna!
Ah! S-a scuturat totul din mine.
-
Şi totuşi m-am luminat, de tine, Toamnă...
Tu, păşeşti domol, pe frunzele... eterne,
uitând ecoul care l-a produs focul, fără de
fum, intern.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Aceasta poezie va aparea in revista liceului meu - Sadoveanu, Bucuresti.
