Au trecut 100 de ani de la Marea Ruptura.
Oamenii si-au gasit o noua casa unde sa
locuiasca, o planeta vecina nu prea departe
de Terra. Dar o data cu Marea Ruptura care a
insemnat despartirea de cei dragi ramasi pe
Terra, locurile pentru mutare fiind prea
putine, a disparut si unul dintre
sentimentele care pana atunci ii lega pe
oameni intre ei. A disparut iubirea adevarata.
Ma numesc Kryss Tailor si sunt unul dintre
supravietuitorii de pe Terra. Candva aveam o
viata fericita. Cunoasteam o fata
extraordinara pe care o iubeam enorm. La fel
simtea si ea pentru mine.
Dar orice civilizatie cand ajunge la un
anumit stadiu de dezvoltare, dispare, sau se
stinge incet. Omenirea a ajuns intr-un stadiu
foarte inaintat tehnologic. Dar planeta s-a
razbunat pe noi. Campul magneti terestru a
inceput sa dispara si in final am ajuns in
stadiul critic. De aceea a fost organizata o
tombola si castigatorii aveau onoarea sa
supravietuiasca.
Ca si orice om am participat la acea
tombola, si am castigat. M-am dus foarte
bucuros la Mina, prietena mea. Cand am ajuns
insa acolo, ceva era schimbat. Mina nu fusese
aleasa. M-a imbratisat cu drag si mi-a spus
"Tu dragul meu ai avut norocul sa fii
castigator. Soarta e cruda cu unii dintre
noi. Se pare ca va trebui sa ne despartim
pentru todeauna. Poate vei gasi o persoana
mult mai potrivita pentru tine.". A rostiti
aceste cuvinte cu lacrimi in ochii. Eram
uimit si nu puteam sa spun nimic. Am simtit
cum ceva in interiorul meu se rupe. Am simtit
cum o durere enorma ma cuprinde, cum imi taie
rasuflarea, cum imi intuneca gandirea.
Am plecat fara sa spun nimic. Trebuia sa fiu
singur.
M-am plimbat si m-am intrebat cum va fi
viata mea stiind ca pentru todeauna am
pierdut persoana pentru care am simtit
vreodata ceva asa de intens.
A venit si ziua plecarii. Toti se inghesuiau
sa prinda un loc , avand lacrimi de fericire
in ochi. Dar nu se gandeau la cei care
ramaneau. Inca de dimineata m-am dus la Mina
si i-am spus "Esti singurul lucru care mai
conteaza pentru mine acum. Nu voi permite sa
ti se intample ceva.". M-a privit uimita si
neintelegand ce vreau sa spun. Apoi am luat-o
in brate si am sarutat-o cum nu mai facusem
niciodata. Am plecat impreuna cu ea si i-am
strecurat in buzunar biletul cu care putea
urca pe nava. Cand am ajuns acolo am negociat
cu unul dintre cei care facea imbarcarea si
i-am incredintat-o pe Mina spunandu-i in
soapta "Orice ar fi sa nu o lasi sa
paraseasca nava pana ce nu veti ajunge la
destinatie". Cand Mina a vazut ca este luata
fortat si urcata in nava a inceput sa planga
si sa-mi strige cu lacrimi in ochi "Nu poti
face asta! Te iubesc!".
Am plecat fara sa ma uit inapoi. Stiam ca cu
cat voi sta mai mult acolo cu atat
despartirea va fi mai grea.
Am privit cu nava decoleaza si cum urlete de
durere se aud peste tot in jurul meu. Dar ma
simteam implinit. O salvasem pe cea pe care o
iubeam.
In urmatoarele cateva zile campul magnetic a
disparut complet. Oricine era atins de
radiatia solara, murea in chinuri groaznice.
La inceput tot Pamantul a fost parjolit, nici
o vietate neputand rezista. M-am retreas
intr-o pestera unde vroiam sa imi petrec
ultimele clipe. Am simtit cum atmosfera se
face din ce in ce mai fierbinte. Simteam cum
ma sufoc, cum aerul devine din ce in ce mai
greu de respirat. Im ultimele clipe de viata
mi-am reamintit toate clipele frumoase
petrecute cu Mina.
Mi-am amintit cum relatia noastra a inceput
cu stangul. Dupa cateva zile in care am
incercat sa construim o relatie totul s-a
daramat din senin. Dar simteam ca nu s-a
terminat. Ceva imi spunea ca nu poate fi
adevarat. Dupa o saptamana nu realizam ca
eram iar singur.
Dupa cateva saptamani ne-am reintalnit si am
hotarat sa mai incercam o data. Si de atunci
suntem impreuna. Dar in acea zi cand ma
zbateam intre viata si moarte eram tot
singur. Ciudat e ca nu imi e frica. Am reusit
sa fac sacrificiul suprem pentru persoana pe
care o iubeam.
Am lesinat simtind cum tot corpul meu este
ars de gazele care se incalzisera incredibil
datorita radiatiei solare. Am visat ca Mina
era alaturi de mine si eram fericiti. Se pare
ca acesta urmeaza dupa moarte. O viata de
amintiri.
Dar spre surprinderea mea m-am trezit. Aveam
corpul acoperit de arsuri, deshidratat. Dar
eram intr-un fel de bila. Ce era aceasta.
"In sfarsit te-ai trezit. Credeam ca te-am
pierdut." am auzit o voce groasa. M-am uitat
in spate si am vazut o creatura ciudata care
se uita la mine. Avea capul acoperit de solzi
asemenea unei reptile. O coada gigantica si o
creasta ciudata ii ocupa tot spatele. Arata
foarte inspaimantator, dar privirea lui imi
dadea un sentiment de liniste.
"Sunt Rah" mi-a spus aruncandu-mi o privire
mandra. "De ce m-ai salvat?" am intrebat
foarte mirat. "O data la 10000 ani un fenomen
asemanator se intampla pe aceasta planeta.
V-am urmarit de mult timp. Am vazut iertarea
in tine, am vazut rabdare si bunatate. Putini
oameni au aceste calitati. Am vazut in final
ca esti in stare sa duci sentimentul de
iubire la ultimul nivel de dezvoltare. Ai
reusit sa faci sacrificiul suprem fara macar
sa existe o urma de regret in sufletul tau.
Pentru aceasta merita sa traiesti.". L-am
urmarit cu atentie. "Ce s-a intamplat cu
Mina?" am spus speriat, in timp ce sentiment
de ingrijorare ma cuprindea. "A ajuns pe
planeta in siguranta. Dar nu poate sa
traiasca fara tine. A incercat sa isi ia
viata de cateva ori in timpul calatoriei. Eu
sunt cel caruia i-ai incredintat-o. I-am
spus sa aiba rabdare si incredere, deoarece
iubirea iti controleaza destinul daca crezi
in ea. Si asa si este. Daca iubesti pe cineva
atunci subconstientul tau face restul. Ce nu
stiti e ca aveti o putere ascunsa pe care nu
reusiti sa o controlati. Ati numit-o
subconstient. Acesta va da putere asupra
tuturor lucrurilor si va organizeaza viata.
Daca ati sti cum sa o folositi ati putea
schimba universul. Din dragostea a doi oameni
am fost creat eu. Acei doi oameni ati fost
voi. Am aceasta infatisare datorita
problemelor pe care le-ati avut la inceput si
datorita durerii pe care o simteati amandoi.
" mi-a spus.
Apoi totul in jurul nostru s-a transformat
in fum. Mi-am pierdut cunostinta fiind foarte
deshidratat.
Cand am deschis ochii simteam cum ceva mi se
revarsa pe obraz. Erau lacrimile lui Mina. Ma
aflam pe o pajiste inverzita in bratele ei.
Ma simteam atat de fericit. "Esti in sfarsit
aici .Sunt atat de fericita. Credeam ca te-am
pierdut pentru todeauna. Nu puteam suporta
gandul ca in momentul in care am descoperit o
persoana pentru care am inceput in sfarsit sa
simt iubirea, trebuie sa o pierd." mi-a spus
cu lacrimi in ochii.
"Dragostea voastra v-a salvat. Sa va
bucurati unul de celalalt toata viata. Si
daca vreodata veti simti indoieli si
nesiguranta sa va amintit ca aveti puterea sa
treceti peste toate impreuna. Aveti o putere
de care nu sunteti constienti dar aceasta
putere nu poate fi suprema daca sunteti
despartiti. Iubirea va leaga si va ofera un
avantaj suprem, oferit voua ca si cadou
pentru dragostea care va uneste." ne-a spus
Rah dupa care a disparut intr-un nor de fum.
"Sa va pretuiti unul pe celalalt. Pentru tine
Kryss, Mina este cel mai mare cadou, iar
pentru tine Mina , Kryss este un lucru
nepretuit. O a doua sansa nu va exista." s-au
auzit ultimele cuvinte inainte ca fumul sa se
risipeasca complet.
De atunci am ramas impreuna cu Mina si cu
ceilalti oameni. Am creat in urmatorii 10 ani
un aparat capabil sa intretina un camp
magnetic artificial. Aveam in sfarsit o
modalitate sa ne aparam de radiatii. Nu
reuseam sa realizez nimic fara ajutorul lui Mina.
De atunci am avut o relatie frumoasa si
reusita. Ne-am casatorit dupa cativa ani dupa
ce am creat acel dispozitiv.
Am adunat o echipa cu ajutorul careia am
hotarat sa ne intoarcem pe Terra si sa vedem
ce a ramas acolo, fiind hotarati sa testam
dispozitivul si daca acesta va avea succes sa
ramanem acolo, repopuland planeta.
Acum suntem aici, pe Terra. Si transmit un
mesaj tuturor celor care asteapta
reintoarcerea noastra.
"Pretuiti pe cei pe care ii iubiti. Luptati
pentru cei pentru care stiti ca merita o
sansa. Nu va ganditi ca ceea ce o sa
realizati se va prabusi in scurt timp. Pentru
ca daca o faceti veti folosi puterea care v-a
fost data, in scop distructiv. Aveti o putere
numita de oameni subconstient. Aceasta putere
va ofera posibilitatea sa salvati vieti, sa
dati viata, dar in acelasi timp va da puterea
sa distrugeti. Fiecare om se gandeste inainte
de toate << Ce se va intampla daca nu ...>>
subconstientul sau actionand oferindu-i sansa
sa traiasca intamplarea de care se temea cel
mai mult. Pretuiti fiecare clipa petrecuta cu
persoana iubita. Puneti suflet intr-o relatie
si dati speranta celuilalt. Fiti rabdatori
unul cu celalalt si iertati greselile lor, nu
pentru ca merita, ci pentru ca aveti puterea.
Aveti puterea sa oferiti fericire, sa
luminati vieti, sa aduceti bucurie si
tristete. Si daca vreodata in viata veti
simti ca cedati dintr-un punct sau altul sa
nu uitati ca exista cineva caruia ii pasa de
voi. In acest univers atat de mare, exista o
persoana care va cauta. Nu indepartati pe
celalalt de voi pentru ca veti ajunge sa nu
aveti a doua sansa. Nu tuturor le este
oferita o a doua sansa. Fiecare dintre noi
ajungem sa ne dam seama cat l-am pretuit pe
celalalt cand l-am pierdut si in unele
situatii pierderea poate fi definitiva."