Care este sensul vietii unui om? Inca nu
s-a gasit raspunsul la aceasta intrebare. O
alta intrebare ar fi cum actioneaza creierul
unui om cand acesta este supus unui stres
intens si de durata.
Ma numesc Jack Roper. Locuiesc impreuna cu
parintii mei adoptivi intr-un oras mic,
retras si sarac, aproape fara nici o
speranta. Inca de mic copil imi doream sa imi
cunosc adevaratii parinti, sa stiu ce s-a
intamplat cu ei. Tatal meu adoptiv a cazut in
patima alcoolului in momentul in care am fost
adoptat si nu a reusit niciodata sa ma
iubeasca ca un tata adevarat. Cand era sub
influenta alcoolului isi varsa nervii pe
mine. Eram doar un biet copil si nu cred ca
meritam asa ceva. Singurele intrebari care
imi framantau mintea erau: "De ce traiesc
oamenii? Care este scopul vietii?" si cea pe
care mi-o puneam din ce in ce mai des este
"De ce trebuie sa traieasca oamenii o viata
atat de mizerabila?".
Imi spuneam in fiecare zi ca trebuie sa fiu
puternic, ca trebuie sa rezist. In fiecare zi
ma retrageam din ce in ce mai mult in
sufletul meu, ascunzand tot raul in suflet.
Inca din prima zi de scoala am incercat sa
ma integrez printre colegi. Nu am reusit
acest lucru deoarece nu puteam sa comunic cu
ei in felul in care imi doream si nu gaseam
pe cineva sa aiba aceleasi pasiuni ca si
mine. Cea mai mare pasiune a mea era
arheologia si legatura vechilor civilizatii
cu rase extraterestre. Credeam cu atata
ardoare in aceasta legatura incat tot ce am
facut in primii ani ai scolii a fost sa ma
documentez pe cat de mult posibil in legatura
cu acest domeniu.
Seara ma retrageam in camera mea si citeam
studii de arheologie si opinii despre
extraterestri si formarea vetii. Acest lucru
a inceput sa il enerveze pe tatal meu si acum
isi indrepta furia mai ales asupra cartilor
mele. In fiecare seara ma certa si chiar
ajungea sa ma loveasca si sa ma trateze ca pe
un nimic, spunandu-mi in fiecare zi "Ce te
crezi destept? Esti un nimic!".
Am continuat asa cativa ani desi imi era din
ce in ce mai greu sa imi arat sentimentele
fata de oricine. Ajunsesem sa fiu singur
intr-o lume atat de mare si de cruda.
Ajunsesem sa fiu singurul meu prieten si sa
sper ca intr-o zi voi putea sa scap de acest
chin. Imi doream sa devin arheolog sau
explorator. Visam ca intr-o zi sa nu mai
depind de nimeni si sa pot sa imi organizez
viata asa cum imi doresc chiar cu riscul sa
raman singur. Nu ma deranja ideea de a fi
singur, ci uneori imi doream cu ardoare acest
lucru.
La varsta de 10 ani am primit primul meu
calculator. Mi se parea ceva interesant in
prima faza. Apoi am gasit in acea masina cel
mai bun prieten. Desi nu era decat o simpla
masina pentru mine insemna foarte mult
deoarece imi oferea posibilitatea sa intru
intr-un univers in care nu aveam atatea
restrictii si in care puteam sa fac aproape
tot ce imi doream. Am inceput sa petrec din
ce in ce mai mult timp cu noul meu prieten,
fapt care l-a scos pe tatal meu din sarite. A
incercat sa ma indeparteze de acel lucru in
multe feluri.
Dupa 2 ani in care cel mai bun prieten al
meu mi-a fost intodeauna aproape in momentele
grele - il consideram cea mai aproapiata
"persoana" caruia ii spuneam orice prin
intermediul unui editor de text- mi-am dat
seama ca am devenit chiar dependent de acea
masinarie. Incsa intr-o dimineata prietenul
meu a "murit". Am fost distrus deoarece tatal
meu era in culmea bucuriei. Nu mai rezistam
sa vad cum se bucura si am plecat singur sa
ma plimb. Cu cat ma indepartam mai mult de
casa cu atat simteam un fior din ce in ce mai
mare in inima mea. Am simtit cum o lacrima se
p relinge pe obrajul meu vanat de loviturile
pe care le primisem cu o seara inainte
deoarece am avut alta parere decat tatal meu.
Nu imi era ranit doar corpul acum ci si
sufletul. Prin acea rana simteam cum tot raul
pe care l-am strans in mine iese la iveala.
M-am oprit sub un stejar batran. Stateam cu
capul in pamant si suspinam incercand din
toate puterile mele sa ma controlez deoarece
simteam ca cedez. Simteam cum ura mea devine
din ce in ce mai mare.
Deodata am simtit ca nu sunt singur. Cineva
era acolo. Mi-am ridicat privirea si am vazut
o prezenta. Nu o puteam numi om. Avea o
statura robusta, era inconjurat de o aura
care refleta in toate partile o lumina
intensa dar rece, era imbracat precum un
calugar dar pelerina care ii acoperea capul
era inchisa neputandu-i-se vedea ochii.
M-am speriat atat de tare incat nu am mai
putut sa ma misc. Acea prezenta mi-a spus cu
o voce rece si taioasa. "Urmeaza-ma!". Eram
atat de speriat incat nu am reusit sa ma
misc. Singurul lucru la care ma gandeam acuma
era "Ce se va intampla cu mine?" dar am ajuns
la concluzia ca nu aveam nimic de pierdut.
L-am urmat.
Creatura se deplasa tare ciudat. Era ca si o
umbra, deplasandu-se neatingand pamantul.
L-am urmat ceva drum apoi la un moment dat
s-a oprit si s-a intors inspre mine. "Ai un
suflet mare si bun dar in aceasta clipa vad
ca iti este intunecat de o ura pe care o
porti in sufletul tau de ceva timp. Inca de
la inceput ti-am urmarit evolutia. Am vazut
cum in fiecare zi iti doresti ca tot ce ti se
intampla sa se termine. Aceasta e povara pe
care tu trebuie sa o porti. Acum insa trebuie
sa treci un test. Te voi duce intr-o vale in
care vei fi singur. Daca reusesti sa
traversezi valea atunci iti vei da seama de
unele lucruri pe care niciodata nu trebuie sa
le uiti ". Am acceptat. Atunci acea aratare
a ridicat o mana si a indreptat-o spre mine.
Am simtit cum tot corpul imi ia foc, cum o
durere extraordinara imi inuninda corpul, cum
presiunea din interiorul meu creste atat de
tare incat eram gata sa cedez. Apoi am lesinat.
Cand m-am trezit eram intr-un loc intunecos.
Imi era foarte frig si tremuram. Am inceput
sa merg incat inainte. Imi era frica, imi era
foame si sete si eram foarte obosit. Am mers
cateva minute dupa care totul in fata mea
parea acoperit de ceva des. Am inaintat prin
acel desis si in final am reusit sa ies din
el. Dar aveam zgarieturi adanci de la spinii
care erau acolo, si aceste zgarieturi imi
sangerau intens. Simteam cum viata se scurge
din corpul meu cu fiecare picatura de sange
pe care o pierdeam. M-am hotarat sa ma opresc
si sa imi pansez ranile. Dar desi le-am
pansat cu bluza pe care o aveam pe mine,
aceastea nu se opreau din sangerat. M-am
oprit sa ma odihnesc. Dar fiecare picatura de
sange care se lovea de sol imi parea ca si o
lovitura puternica si dureroasa.
Am hotarat ca trebuie sa continui sa merg.
Am mai mers cativa metri dupa care am ajuns
in fata unei case. Am batut la usa si am
asteptat. Nu a raspuns nimeni. Am deschis usa
si am intrat fiind mult prea slabit m-am
prabusit in fata usii. Am zacut acolo cateva
minute dupa care m-am ridicat cu greu
amintindu-mi de vorbele aratarii care m-a
adus aici. Am intrat si am vazut un batranel
care statea pe un scaun in fata unei lumanari
care palpaia ca si cum ar fi pe sfarsite.
M-am apropiat si am vrut sa ma asez langa el
pe un scaunel. Dar cand sa ma asez aceasta
mi-a spus cu o voce groasa si tremuranda:
Nu vei reusi!
Ce nu voi reusi? l-am intrebat surprins.
Te gasesti in valea disperarii si a umbrelor.
Ca sa iesi de aici trebuie sa gasesti un
motiv pentru care sa traiesti, sa simti ca
pentru acel ceva merita sa duci o viata in
chin. Si eu am fost tot ca si tine si dupa
cum se observa nu am reusit sa gasesc
niciodata iesirea.
Dar nu mai pot continua. Sunt ranit si nu mai
am putere. Tot ce trebuie sa fac este sa ma
odihnesc.
Aici in momentul in care adormi iti pierzi
sufletul devenind o umbra care bantuie
aceasta vale in veci. Ceea ce simti tu ca
fiind rani sunt de fapt ura si nesiguranta
din sufletul tau pe care atatia ani le-ai
strans in sufletul tau.
Nu voi ceda. Nu ma pot da batut fara sa stiu
ca am luptat.
Lupta ta e in zadar! Tu nu vei reusi! a
ridicat vocea tunator acel batranel dupa care
a disparut intr-un nor de fum inecacios.
"Ce a fost acesta?" ma intrebam. Vocea
acea pe care am auzit-o ultima data era
precum cea a tatalui meu. Acest lucru m-a
facut sa devin furios si simteam ca pe masura
ce furia mea creste pierd din ce in ce mai
mult sange si puterile mele scad din ce in ce
mai mult. Incepeam sa ma intreb "Ce motiv as
avea eu sa imi continui viata pamanteasca?
Poate ca fara mine unele persoane ar fi mult
mai fericite". Am ramas pe ganduri si in
clipa in care asteptam sa mor, ranile mele
sangerand din ce in ce mai intens mi-am
amintit de un paragraf dintr-o carte "Cel mai
frumos lucru din viata unui om este iubirea.
Si multi isi dau viata pentru ea. Este
singurul lucru care conteaza in viata unui om.".
Ma tot intrebam ce e iubirea?
Eram mult prea preocupat de scoala si de
studiu ca sa simt asa ceva pentru cineva. Dar
simteam ca merita sa incerc. M-am ridicat
hotarat sa ies din aceasta vale si am iesit
din casuta. M-am indepartat si casuta a
disparut fara urma ca si cum totul ar fi fost
un vis. Am intaintat auzind peste tot in
jurul meu strigate de durere, care imi
sfasiau sufletul. "Acestia sunt cei care nu
au reusit sa iasa din vale" ma gandeam. Acum
drumul se deschidea. M-am bucurat crezand ca
sunt la sfarsit. Eram foarte bucuros ca am
reusit sa ies, ca am reusit sa trec de
aceasta incercare. Dar la un moment dat am
simtit ca ma scufund. Am simtit cum sunt
tarat in adancuri si totul in jurul meu a
devenit lipicios si moale. Ma scufundam incet
spre ceva rece. Picioarele imi degerau si
simteam cum viata mea se termina. Imi
pierdeam increderea ca pot reusi si ma
scufundam din ce in ce mai mult. Atunci am
avut o viziune. O fata foarte frumoasa mi-a
aparut in fata. O cunosteam? Nu o mai vazusem
pana atunci. Am auzit ce spunea ca si un
suflu "Tu esti jumatatea mea. Nu ma lasa sa
pier. Numai tu poti sa imi oferi iubirea pe
care o merit. Trebuie sa lupti. Trebuie sa fi
puternic pentru mine. Daca in viata ta este
loc de dragoste atunci ofera-mi sansa sa ocup
un loc mic din sufletul tau!". Avea o voce
atat de calda si de iubitoare, incat am
simtit cum inima mea sangereaza mai tare
decat trupul. "Oare am gasit motivul pentru
care sa lupt? Ce rost are sa incerc? Nu am de
pierdut nimic." mi-am spus incecand sa ma
imbarbatez. Am incercat sa ies din acea
substanta care ma tragea in jos, ma tragea
spre moarte. Mi-am folosit toat puterea sa
ies, dupa care m-am prabusit pe solul tare
pierzandu-mi cunostinta.
Cand m-am trezit eram sub stejarul batran si
aratarea acea ciudata era in fata mea.
"Ai trecut testul. Dar ma voi
intoarce. Sufletul tau pur e foarte pretios.
Sa ai grija de el si sa nu uiti niciodata cui
datorezi viata ta." a spus aratarea. Dupa
aceeea am observat cum doua aripi imense de
inger ii apar in spate si o sabie
stralucitoare ii apare ca prin vis in mana.
"Vei ajunge la un moment dat sa iti doresti
sa mori, sa iti doresti sa nu mai traiesti.
Atunci sa desenezi pe corpul tau un semn ca
si acesta si voi fi acolo sa te scutesc de
suferinta" a spus tunator in timp ce desena
cum sabia ceva in aer. Acel semn a ramas ca
si un vis sub forma unui "W" in timp ce
aratarea disparea ca si o umbra semnul
devenea din ce in ce mai intens dupa care a
disparut brusc.
M-am intors acasa si m-am culcat linistit
fiind foarte obosit, dar surpinzator era
faptul ca nu eram ranit. M-am culcat si am
avut mai multe cosmaruri. A doua zi m-am
trezit foarte obosit si mi-am petrecut ziua
plimbandu-ma.
In anul urmator am terminat scoala primara
si am intrat la un liceu care se zvonea ca
era un liceu de elita. In primul an petrecut
la acel liceu m-am cufundat in studiu
incercand sa ingrop iar in sufletul meu tot
ce era rau in mine si tot ce uram cel mai mult.
In timpul liceului am intalnit o fata in
care am regasit-o pe fata din viziunea care
mi-a aparut in valea umbrelor si am simtit ca
pentru dragoste merita sa lupti cu toate
greutatile pe care le intampini intr-o viata.
Dar simt din nou ca o alta mare incercare mi
se pregateste deoarece ma simt din ce in ce
mai des urmarit de o prezente pe care nu am
simtit-o din copilarie.
In acest moment ma gasesc sub vechiul stejar
in care mi-a aparut prima data acea aratare
asemanatoare cu un inger si simt ca alta
incercare ma asteapta. Stiu ca aratarea este
undeva in lumea aceasta mare asteptand ca eu
sa fac semnul acela pe corpul meu pentru a-i
da ocazia sa-mi fure sufletul pe care a
urmarit sa mi-l fure in acea vale a
suferintei in care nu vreau sa ma reintorc
niciodata. Dar daca v-a fi sa lupt, atunci
voi lupta cu toata forta mea si pana la
ultima rasuflare deoarece am gasit un motiv
suficient de puternic pentru a supravietui si
pentru a lupta cu toate incercarile pe care
viata ti le pune in fata. Am ajuns la
concluzia ca fiecare om cand se inaste
primeste scopul sau in viata si in acelasi
timp un inger care sa il protejeze si un
demon care sa ii testeze credinta. Si unor
persoane cele doua entitati se reunesc
intr-una singura pentru a-l pregati pentru
ceea ce urmeaza.
Sunt constient ca pentru mine, nu s-a
terminat. Sunt constient ca viata mea nu a
ajuns inca la sfarsit si intodeauna voi lupta
pentru a arata ca nu pot fi doborat de
neincredere si suferinta. Voi lupta, si voi
apara ce iubesc chiar cu scopul de a-mi
pierde viata sau mai mult de atat...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Felicitari, pentru personajul tau. Sunt incantata sa te citesc
Si…imi permit un sfat: schiteaza putin si mediul personajului. Impreuna cu discursul , accentul care care uneori pe oamenii si locurile din jur iti va contura mai bine personajul actiunea, povestea.
